X

Aproape 1000 de persoane au fost evacuate din calea incendiilor de vegetaţie din centrul Spaniei

Autorităţile spaniole au evacuat aproape 1.000 de cetăţeni din casele lor pentru a-i feri din calea unui incendiu de vegetaţie ce a cuprins peste 12.000 de hectare, începând de sâmbătă, focul fiind alimentat de vânt şi de temperaturile caniculare, transmite luni Reuters, potrivit agerpres

Incendiul din Navalacruz, o zonă rurală aflată la aproximativ 120 de kilometri vest de Madrid, în regiunea centrală Castilla y Leon, a început după ce un autoturism a luat foc, sâmbătă, pe autostradă. Ulterior, din cauza acestui incendiu au fost evacuate opt sate.

Citește și : Londra aruncă vina în cârca lui Trump pentru situaţia din Afganistan

Pompierii spanioli sunt aproape să controleze acest incendiu, dacă direcţia din care bate vântul nu se va modifica.

La operaţiunile de stingere a flăcărilor participă aproximativ 1.000 de pompieri, printre care şi 140 de militari specializaţi în intervenţii în situaţii de urgenţă. Ei sunt ajutaţi de elicoptere şi avioane cisternă.

Citește și : Austria nu-i mai vrea pe afgani în Europa şi propune o soluţie alternativă

Tags: Castilla y LeonincendiumadridNavalacruzvegetaţie
Categorii: Diaspora