Aproape 16% dintre angajații din Moldova primesc salarii mai mari de 1.000 de euro lunar

În anul 2024, aproximativ 16,5% dintre angajații din Republica Moldova au salarii lunare care depășesc 1.000 de euro (echivalentul a 19.250 de lei), ceea ce înseamnă că 104.000 de persoane au reușit să ajungă la acest prag.

Comparativ cu 2023, numărul celor care câștigă mai mult de 1.000 de euro a crescut cu 30.000 de persoane, de la 74.000. În urmă cu 10 ani, doar 1.900 de moldoveni aveau salarii care depășeau acest prag, iar acum numărul acestora a crescut de 50 de ori.

Analistul economic Veaceslav Ioniță a declarat că această evoluție reprezintă un semn pozitiv pentru economie, arătând că, în ciuda provocărilor, tot mai mulți moldoveni reușesc să obțină salarii competitive, oferind speranță pentru un viitor economic mai bun.

Tags: 16%angajațiide 1.000 de eurolunarmai mariMoldovaprimesc salarii
Categorii: SocialȘtirile zilei