X

Aproape 2.000 de femei din industria muzicală din Suedia denunță abuzuri sexuale

Un număr de 1.993 de artiste suedeze au denunțat vineri, într-un articol, agresiunile, violurile și hărțuirea cărora le-au căzut victimă în mediul muzical, relatează AFP.

Semnatarele, printre care și vedetele Zara Larsson și Robyn, se ridică împotriva “culturii tăcerii” într-o industrie în care hărțuirea și agresiunile sunt “mai degrabă regula decât excepția”.

“Lideri din domeniul muzicii, este responsabilitatea voastră ca nimeni să nu fie victimă a hărțuirii sexuale dar ați eșuat”, scriu ele în cotidianul Dagens Nyheter.

Reunite sub titlul #normusikentystnar (când se oprește muzica — n.r.), relatările anonime, dintre care numeroase fac referire la violuri, îi vizează — fără a-i numi, pe muzicieni, producători și impresari reputați din Suedia și din străinătate.

“Am simulat, ca într-un film. Cred că este urât, mi-a lăsat un gust respingător în gură. Mi-a răpit bucuria de a avea în sfârșit un album. A abuzat de încrederea mea”, a depus mărturie o cântăreață.

“Am fost agresată de un muzician (…) pe scenă, atunci când cântam”, își aduce aminte o altă artistă.

Articolul este publicat la aproape o săptămână după ce 456 de actrițe au denunțat hărțuirea, agresiunile și cultura tăcerii din cinematografia și teatrul din țara scandinavă.

Unele dintre aceste actrițe urmează să se întâlnească la 19 și 20 noiembrie pentru a citi pe scenă propriile mărturii, notează AFP.

Tags: abuzuri sexualeRobynSuediaZara Larsson
Categorii: Știrile zilei