Aproape 250 de elevi și studenți au vizitat Parlamentul în această săptămână

Parlamentul Republicii Moldova a găzduit, în această săptămână, aproape 250 de elevi și studenți din diferite instituții de învățământ din țară. Pentru mulți dintre ei, a fost prima vizită în instituția legislativă, comunică MOLDPRES.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, cei mai tineri vizitatori au fost elevii clasei a IV-a „B” de la Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău, alături de un grup de copii beneficiari ai centrelor de zi gestionate de Misiunea Socială „Diaconia”. Aceștia au participat la un atelier de lectură organizat de Parlament și au avut ocazia să descopere mai multe săli din instituție, dar și exponatele muzeale și expozițiile temporare găzduite în această perioadă.

De asemenea, elevii claselor a VII-a „C” și a XI-a „E” de la același liceu au fost interesați de istoria legislativului și de activitățile culturale desfășurate în clădirea Parlamentului.

Citește și: Victor Parlicov: Moldovagaz își va pierde licența de operator de transport după 31 iulie 2025

Printre vizitatori s-au numărat și premianții Concursului interdisciplinar municipal „Satira comentează istoria”, organizat de Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim”. Aceștia au fost autorii unor caricaturi dedicate personalităților și evenimentelor istorice, expuse în cadrul unei expoziții găzduite de instituția legislativă.

Studenții din anul I ai Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, dar și elevii anului I de la Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale, au participat, la vizite de informare, devenite deja tradiție. Viitorii juriști au avut ocazia să asiste și la o ședință plenară a Parlamentului, punând în practică cunoștințele teoretice.

Pe lângă vizitele tinerilor din țară, Parlamentul a primit și oaspeți din străinătate. Grupuri de turiști din Elveția, Germania, Marea Britanie, Bulgaria, Statele Unite, Cehia, Slovacia și Ungaria au fost ghidați prin instituție, unde au aflat detalii despre activitatea legislativului. Deputatul Mihail Druță le-a prezentat oaspeților programul și specificul activităților parlamentare.

Tot în aceste zile, membrii echipei „Round Table”, veniți din peste 20 de țări europene, au vizitat Parlamentul în cadrul unui eveniment ce promovează dialogul și cooperarea internațională.

This post was last modified on 13/04/2025 14:44 14:44

Tags: această săptămânăparlamentulstudenti
Social