Aproape 3.500 de civili ucişi în urma războiului din Afganistan în 2019 (ONU)

Publicat:

Aproape 3.500 de civili au fost ucişi şi alţi 7.000 răniţi în urma războiului din Afganistan anul trecut, au anunţat sâmbătă Naţiunile Unite, în prima zi a unui istoric armistiţiu parţial în această ţară, potrivit France Presse, scrie agerpres.

Potrivit Misiunii de asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (MANUA), 3.404 civili au fost ucişi şi 6.989 răniţi în 2019.


Citește și : O persoană a murit în Italia din cauza noului coronavirus

Chiar dacă cifra globală a victimelor a scăzut cu 5% faţă de 2018, acesta este al şaselea an la rând când este depăşit pragul de 10.000, potrivit MANUA, referindu-se deopotrivă la ucişi şi răniţi.

“Aproape toţi civili în Afganistan sunt afectaţi într-un mod sau altul de violenţele în curs”, a declarat reprezentantul special al Misiunii, Tadamichi Yamamoto.

“Este imperativ ca toate părţile să profită de această oportunitate şi să oprească luptele, deoarece pacea a fost mult timp întârziată. Vieţile oamenilor trebuie protejate şi eforturi de pace sunt angajate”, a continuat el.

Scăderea cu 5% a numărului de victime este atribuită declinului activităţilor ramurii locale a grupării jihadiste Statul Islamic în estul Afganistanului, unde aceasta a fost în mare parte anihilată anul trecut.

Armistiţiul gradual se aplică de la miezul nopţii de sâmbătă (vineri 19:30 GMT) timp de o săptămână pentru a permite semnarea la 29 februarie a unui acord între SUA şi talibani care ar putea pune capăt războiului.

Acest acord deschide perspectiva retragerii trupelor americane, care duc aici din 2001 cel mai lung război din istoria lor.

Citește și : Paşapoartele de culoare albastră revin în Marea Britanie

SUA au angajat discuţii cu talibanii de mai bine de un an cu privire la acest acord care prevede retragerea trupelor americane în schimbul garanţiilor de securitate pentru talibani şi promisiunea lor de a negocia cu guvernul de la Kabul.

Raportul MANUA relevă o fluctuaţie importantă a nivelului de violenţă în 2019, coincizând cu suişurile şi coborâşurile înregistrate în negocieri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 10 august în Istorie

Evenimentele Zilei de 10 august în Istorie 10 august este a 222-a zi a calendarului gregorian și a 223-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 10 august 2024 

Horoscop 10 august 2024  Astrologii au veşti bune şi întrevăd surprize frumoase pentru unii nativi ai zodiacului, mai ales din punct de vedere emoţional,...

Un nou studiu arată un grad de acceptare crescut pentru alimentele pe bază de insecte pentru animale de companie

Un nou studiu arată un grad de acceptare crescut pentru alimentele pe bază de insecte pentru animale de companie Pe măsură ce tot mai mulți...

Robert Downey Jr. va fi plătit regește pentru rolul care i-a înfuriat pe fanii filmelor ce l-au făcut bogat

Robert Downey Jr. va fi plătit regește pentru rolul care i-a înfuriat pe fanii filmelor ce l-au făcut bogat Actorul american Robert Downey Jr. va...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.