X

Aproape 300 de persoane au trebuit înhumate ‘în gropi comune’ la Bucea, oraş situat la nord-vest de Kiev

Aproape 300 de persoane au trebuit înhumate “în gropi comune” la Bucea – oraş situat la nord-vest de capitala ucraineană Kiev – teatru al unor lupte feroce, recucerit de soldaţi ucraineni, a declarat sâmbătă pentru AFP primarul aşezării, Anatoli Fedoruk, potrivit agerpres.  

“La Bucea, am înhumat deja 280 de persoane în gropi comune”, deoarece este imposibil să se facă acest lucru în cele trei cimitire ale municipalităţii, sub tirurile militarilor ruşi, a declarat prin telefon edilul oraşului.

Citește și :  Regiunea Donbas va deveni centrul războiului în următoarele săptămâni

“Pe unele străzi, am văzut 15 sau 20 de cadavre pe sol”, dar “nu pot spune câte mai sunt în curţi, în spatele gardurilor”, a adăugat el. “Câtă vreme geniştii nu au trecut să le verifice, sfatul este ca (aceste cadavre) să nu fie ridicate”, pentru că ar putea fi minate, a mai spus el. “Acestea sunt consecinţele ocupaţiei ruse, acţiunile” duşmanului, a acuzat Fedoruk.

Forţele ucrainene nu au putut pătrunde decât în urmă cu două zile în oraşul Bucea, care era inaccesibil de aproape o lună.

Militarii ucraineni prezenţi în oraş au distribuit ajutoare populaţiei pentru prima dată de când acest oraş a reintrat sub controlul guvernului de la Kiev.

Cadavrele a cel puţin 20 de bărbaţi îmbrăcaţi în haine civile zăceau sâmbătă pe o stradă din Bucea, oraş la nord-vest de Kiev pe care militarii ucraineni tocmai l-au recucerit de la forţele ruse, a constatat un jurnalist AFP.

Citește și :  Șeful AIEA: Atacul asupra unui reactor nuclear ‘nu este un scenariu probabil’ în conflictul dintre Rusia și Ucraina

Unul dintre bărbaţi avea mâinile legate, iar cadavrele erau împrăştiate pe câteva sute de metri.

Şaisprezece din cele 20 de cadavre erau întinse pe trotuar sau pe bordură. Trei se aflau în mijlocul drumului, iar un altul în curtea unei case. Doi se aflau lângă nişte biciclete, un altul – lângă o maşină abandonată.

 

 

Tags: Anatoli FedorukBuceagropi comune\kievsoldati
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina