X

Aproape 4 milioane de sticle de bere au fost distruse în Nigeria

Peste 3,8 milioane de sticle de bere au fost distruse de poliţia islamică în Kano, un stat din nordul Nigeriei cu populaţie majoritar musulmană, unde vânzarea şi consumul de alcool sunt interzise, relatează AFP, potrivit agerpres.

În ultimele luni, poliţia religioasă, Hisbah, şi-a intensificat represiunea împotriva drogurilor şi a alcoolului în acest stat în care se aplică legea islamică.

Citeşte şi: SUA se declară angajate să ajute la consolidarea rezistenţei României în faţa efectelor unei invazii a Rusiei în Ucraina – Black News

Miercuri, sute de poliţişti Hisbah au descărcat 3.873.163 de sticle de alcool în satul Tudun Kalebawa. Acestea fuseseră confiscate în ultimele luni din camioane care veneau din sudul ţării, unde populaţia este majoritar creştină şi unde legea islamică nu se aplică.

Sticlele au fost apoi distruse cu buldozere, sub privirile mulţimii, între care se aflau şi înalţi oficiali ai Hisbah şi ai guvernului local, care a scandat “Allahu Akbar” (Dumnezeu este mare).

În cele din urmă, poliţia religioasă a incendiat resturile şi alcoolul, care au ars toată noaptea, au afirmat săteni.

Citeşte şi: Statul New York ridică obligativitatea de a purta mască sanitară în interior – Black News

“Kano este un stat în care se aplică legea islamică, iar vânzarea, consumul şi deţinerea de băuturi alcoolice sunt interzise”, a declarat şeful Hisbah, Haruna Ibn Sina, în timpul ceremoniei.

Kano este unul dintre cele zece state din nordul ţării, majoritatea cu populaţie musulmană, care au reintrodus o versiune strictă a legii islamice după reinstaurarea democraţiei în Nigeria în 1999, după cincisprezece ani de dictatură militară. În aceste state sunt interzise vânzarea şi consumul de alcool, iar cei care încalcă legea riscă 80 de lovituri de bici.

Tags: alcoolAllahu AkbarbereHaruna Ibn SinaHisbahKanoNigeriapolitie islamicaTudun Kalebawa
Categorii: Știrile zilei