X

Aproape 9.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi de la începutul invaziei ruse, potrivit comandantului armatei ucrainene

Aproape 9.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi în cele şase luni de invazie rusă, a anunţat luni comandantul armatei ucrainene, generalul Valerii Zalujnîi, citat de agenţia Interfax-Ucraina, transmite AFP, potrivit agerpres

Copiii ucraineni au nevoie de o atenţie particulară, întrucât taţii lor au plecat pe front şi ”se regăsesc probabil printre cei aproape de 9.000 de eroi care au fost ucişi”, a spus în timpul unui forum desfăşurat la Kiev generalul Zalujnîi, şeful Statului Major al armatei ucrainene.

Citește și : Zelenski îi îndeamnă pe ucraineni să rămână vigilenți înainte de ziua independenței: ‘Rusia ar putea încerca să facă ceva deosebit de urât’

Aceasta este una dintre extrem de rarele declaraţii ale responsabililor ucraineni despre pierderile militare suferite de Kiev în războiul lansat de Rusia pe 24 februarie.

Cea mai recentă declaraţie de acest fel îi aparţinea preşedintelui Volodimir Zelenski şi fusese făcută la jumătate lunii aprilie, când a afirmat că până atunci aproape 3.000 de militari ucraineni fuseseră ucişi şi alţi circa 10.000 răniţi de la începutul agresiunii ruse.

Tags: kievrazboirusiaucrainaValerii Zalujnii
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina