Aproape 94% dintre școlile din țară aplică reguli care interzic folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor

Pentru prima dată în Republica Moldova, Ministerul Educației și Cercetării a realizat un studiu național care analizează modul în care instituțiile de învățământ aplică regulamentul privind utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor.

Au fost primite răspunsuri de la peste 1.100 de școli din toate raioanele țării, un efort colectiv care ne prezintă cum arată astăzi disciplina digitală în sistemul educațional, potrivit omniapres.md.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Rezultatele sunt încurajatoare:
– 94% dintre instituțiile de învățământ au deja un regulament propriu privind folosirea telefoanelor.
– În 83% dintre școli, elevii respectă pe deplin aceste reguli.
– Aproape toate școlile folosesc telefoanele în scop educațional, în proiecte, prezentări, aplicații interactive atunci când sunt supravegheate de profesori.

Aceste cifre arată o transformare reală. Nu a fost vorba despre interzicerea totală a tehnologiei, ci despre redarea atenției, liniștii și interacțiunii față în față în sala de clasă. Profesorii predau cu mai multă dedicare, elevii sunt mai conectați la ce se întâmplă în jurul lor, iar climatul școlar devine mai favorabil învățării.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

This post was last modified on 23/04/2025 17:08 17:08

Tags: scolitelefoane
Social