Aproape de bătaie generală! Gărzile lui Macron ‘i-au luat cu fulgi cu tot’ pe membrii securităţii israeliene

Publicat:

Un incident minor a avut loc miercuri în zona Bisericii Sfânta Ana din Ierusalim între un membru al forţelor de securitate israeliene şi agenţi ai echipei de pază a preşedintelui francez Emmanuel Macron, cu câteva ore înainte de vizita programată a liderului de la Palatul Elysee la acest lăcaş de cult, au relatat jurnalişti prezenţi la faţa locului, citaţi de AFP, potrivit agerpres.

Un membru al forţelor de securitate israeliene a intrat, la un moment dat, în biserică, proprietate a Franţei, apoi a ieşit. Atunci când a încercat să intre din nou, el a fost scos afară de membri ai Grupului de Securitate al Preşedinţiei Republicii (GSPR), au indicat numeroşi jurnalişti prezenţi la faţa locului, evocând o altercaţie.


Citeşte şi: Istoricul Lucian Boia, DECORAT de preşedintele Ungariei

Unul dintre jurnaliştii prezenţi afirmă că doi bărbaţi au fost luaţi de guler.

Nu ar fi primul incident produs la biserica Sfânta Ana, situată în Oraşul Vechi din Ierusalim. În 1996, fostul preşedinte francez Jacques Chirac le ceruse militarilor israelieni să iasă, iritat împotriva soldaţilor care îl încadrau în biserică, adresându-le: ‘Vreţi să mă întorc la avionul meu?’ .

Citeşte şi: Senatul american adoptă regulile procesului de destituire a lui Trump

Preşedintele francez Emmanuel Macron a sosit miercuri în Israel pentru a participa la ceremoniile ocazionate de împlinirea a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist Auschwitz.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Strangulată în Marea Neagră – Rusia poartă un război naval teribil, care îi zădărnicește ambițiile de mare putere

Strangulată în Marea Neagră - Rusia poartă un război naval teribil, care îi zădărnicește ambițiile de mare putere Conflictul în curs dintre Rusia și Ucraina...

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.