Aproape jumătate din americani nu au deloc încredere în actualul președinte (sondaj)

Publicat:

La jumătatea mandatului şi după o lungă perioadă de ‘shutdown’, blocajul parţial al administraţiei federale americane, la sfârşitul căreia a fost nevoit să facă un pas înapoi în ceea ce priveşte proiectul zidului său la graniţa dintre SUA şi Mexic, preşedintele american Donald Trump se confruntă cu o serie de sondaje deloc măgulitoare, relatează AFP, potrivit agerpres.

Ultimul sondaj, realizat pentru ABC News/Washington Post şi dat publicităţii luni, prezintă neîncrederea americanilor în liderii lor politici, atât republicani cât şi democraţi. Însă această neîncredere este mult mai pronunţă în ceea ce îl priveşte pe Donald Trump.


Citește și : Facebook anunţă ”noi instrumente” pentru combaterea ”ingerinţelor” la alegerile europene din luna mai

Aproape jumătate din americani (48%) nu au deloc încredere în actualul lider de la Casa Albă. Prin comparaţie, această cifră este de 37% în cazul lui Nancy Pelosi, preşedintele democrat al Camerei Reprezentanţilor.

Cifrele sunt de asemenea puţin încurajatoare pentru fostul magnat imobiliar în ceea ce priveşte percepţia asupra acţiunilor sale în raport cu aşteptările cetăţenilor în momentul în care acesta a ajuns la Casa Albă pe 20 ianuarie 2017.

Astfel, 50% dintre americani s-au aşteptat ca el să aibă rezultate bune asupra controlului deficitului, însă doar 33% estimează că Trump a fost eficient, o diferenţă de 17 procente.

În afara acţiunilor sale la Casa Albă, americanii îl judecă sever pe cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite: doar 32% dintre americani au o opinie pozitivă despre el ca persoană, cu două procente diferenţă faţă de cel mai scăzut nivel în sondaje în cazul lui Bill Clinton, după scandalul Monica Lewinsky.

Citește și : Jihadiştii mai ocupă doar patru kilometri pătraţi în estul Siriei (comandant)

Donald Trump a declarat în nenumărate rânduri că intenţionează să candideze pentru al doilea mandat în 2020. În tabăra democraţilor, candidaţii se luptă să-l conteste, iar alegerile primare se anunţă deosebit de spectaculoase.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

FOTO/ Ziua Naţională a Vinului e despre o băutură a istoriei şi culturii din Moldova, care uneşte oameni

FOTO/ Ziua Naţională a Vinului e despre o băutură a istoriei şi culturii din Moldova, care uneşte oameni Pe 5 și 6 octombrie, iubitorii de...

Unitatea 8200, arma secretă a Israelului împotriva teroriștilor. Cum reușește armata să lovească atât de precis

Unitatea 8200, arma secretă a Israelului împotriva teroriștilor. Cum reușește armata să lovească atât de precis De-a lungul acestui an, forțele aeriene israeliene par să...

Maia Sandu, la Nisporeni și Călărași: Să decidem împreună pe 20 octombrie ce e bine pentru țara noastră

Maia Sandu, la Nisporeni și Călărași: Să decidem împreună pe 20 octombrie ce e bine pentru țara noastră Președintele Maia Sandu a efectuat o vizită...

UE vrea să înființeze centre de detenție în țările vecine care doresc să adere la blocul comunitar, precum Serbia, Albania și Moldova

UE vrea să înființeze centre de detenție în țările vecine care doresc să adere la blocul comunitar, precum Serbia, Albania și Moldova Un summit la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.