Aproape jumătate din locuitorii Republicii Centrafricane au nevoie de ajutor alimentar de urgenţă (ONU)

Publicat:

Aproximativ două milioane de persoane din cele 4,5 milioane de locuitori din Republica Centrafricană au nevoie de ‘ajutor alimentar de urgenţă’, a avertizat ONU într-un comunicat publicat miercuri, în care se subliniază că aceasta este cea mai gravă situaţie din 2014, relatează AFP, scrie Agerpres.

Un studiu privind securitatea alimentară în Republica Centrafricană în septembrie a furnizat ”cele mai slabe rezultate din 2014 cu 1,9 milioane de locuitori care necesită o acţiune alimentară urgentă”, a avertizat Hervé Verhoosel, purtător de cuvânt al Programului Alimentar Mondial (PAM).


Citește și : Kremlin: Kim Jong Un ar putea avea o întâlnire cu Vladimir Putin în Rusia în 2019

“Atenţia” şi acţiunea” sunt “necesare pentru a preveni o tragedie umană”, a spus el.

“Condiţiile nutriţionale în Republica Centrafricană continuă să se deterioreze din cauza nesiguranţei persistente”, a spus Verhoosel.

La începutul lunii noiembrie a avut loc un nou val de violenţe la Batangafo (nord), Bambari (centru) şi Zemio (sud-est), mii de civili fiind nevoiţi să se refugieze.

Citește și : Curtea de Justiţie a UE a fixat pe 27 noiembrie o audiere asupra unui caz privind procesul Brexitului

Din 2013, aproape întreg teritoriul Republicii Centrafricane se află sub controlul unor grupări armate în această ţară de 4,5 milioane de locuitori, clasată printre cele mai sărace din lume, dar bogată în diamante, aur şi uraniu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

The Hill: România este noul aliat indispensabil al Americii în Europa de Est

The Hill: România este noul aliat indispensabil al Americii în Europa de Est ”România este noul aliat indispensabil al Americii în Europa de Est”, este...

CEC amână înregistrarea Blocului electoral „Victorie – Победа”; Materialele prezentate Comisiei ar conține erori tehnice

CEC amână înregistrarea Blocului electoral „Victorie - Победа”; Materialele prezentate Comisiei ar conține erori tehnice Comisia Electorală Centrală (CEC) a examinat, în cadrul ședinței de...

Liber la baie în mare în unele stațiuni de pe litoralul românesc. DSP a făcut anunțul verii

Liber la baie în mare în unele stațiuni de pe litoralul românesc. DSP a făcut anunțul verii Rezultatele celor mai recente analize realizate pe eșantioanele...

Televiziunea turcă a întrerupt transmisia competiţiei de judo de la JO după ce Kayra Ozdemir a fost învinsă de o sportivă israeliană

Televiziunea turcă a întrerupt transmisia competiţiei de judo de la JO după ce Kayra Ozdemir a fost învinsă de o sportivă israeliană Televiziunea turcă, TRT,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.