Aproape jumătate dintre cetăţenii UE şi-au limitat activităţile private pe internet în 2019 (Eurostat)

Publicat:

Aproape jumătate dintre cetăţenii din Uniunea Europeană, respectiv 44%, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 de ani, susţin că şi-au limitat în 2019 activităţile private pe internet, din cauza temerilor legate de securitate, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), scrie agerpres.

Activitatea pe care au evitat-o cel mai mult oamenii din această cauză a fost furnizarea de informaţii personale către reţelele de socializare sau servicii profesionale (25% din populaţie). De asemenea, 19% dintre cetăţeni şi-au limitat folosirea WiFi în spaţiul public, iar 17% nu au descărcat softuri, muzică, aplicaţii, fişiere video şi jocuri din cauza temerilor legate de securitate. Tot din acelaşi motiv, 16% dintre cetăţeni au raportat că au evitat cumpărăturile online, 13% serviciile de internet banking şi 8% comunicarea cu serviciile publice sau administraţiile.


Citește și : Premieră în UE: Luxemburgul va interzice glifosatul până la sfârşitul anului 2020

1% din populaţia UE (2% dintre cei care au utilizat internetul în ultimele 12 luni) s-a confruntat cu pierderi financiare din cauza furtului de identitate, a mesajelor frauduloase sau a redirecţionării către site-uri false.

Anul trecut, 34% dintre cetăţenii din Uniunea Europeană au raportat că s-au confruntat cu probleme de securitate prin utilizarea internetului în scop privat.

Aproximativ 26% din populaţia UE a raportat că a primit mesaje frauduloase, prin care se încerca să se obţină informaţii cum ar fi numele de utilizator şi parola prin care se logau la email sau conturile de e-banking (phishing), în timp ce 13% au fost redirecţionaţi către site-uri false în care se cereau informaţii personale (pharming).

De asemenea, 3% dintre cetăţeni au avut de suferit din cauza folosirii frauduloase a cardului de debit sau de credit, 3% şi-au pierdut documentele, fotografiile şi alte date din cauza unui virus care a afectat computerul, iar 2% au reclamat că hackerii au intrat pe reţelele lor sociale sau pe conturile de email şi au făcut postări sau au trimis mesaje fără ca utilizatorul să ştie.

Citește și : Peste 2,45 milioane de cetăţeni UE au primit dreptul de a rămâne în Regatul Unit după Brexit

În cazul românilor, procentajele celor care şi-au limitat activităţile private pe internet, din cauza temerilor legate de securitate, sunt mai mici decât cele de la nivelul UE. Astfel, activitatea pe care au evitat-o cel mai mult oamenii din cauza temerilor legate de securitate a fost descărcarea de softuri, muzică, aplicaţii, fişiere video şi jocuri (12%), iar 9% au evitat cumpărăturile online şi nu au furnizat informaţii personale către reţelele de socializare sau servicii profesionale. De asemenea, 7% dintre români şi-au limitat folosirea WiFi în spaţiul public, 3% nu au folosit serviciile de internet banking şi 2% nu au comunicat cu serviciile publice sau administraţiile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.