Aproape patru milioane de americani au votat deja pentru viitorul preşedinte

Publicat:

Americanii se grăbesc să îşi exprime opţiunea la alegerile prezidenţiale din noiembrie într-un ritm fără precedent, relevă datele privind votul anticipat, ceea ce indică o posibilă participare totală record pentru cursa dintre preşedintele republican Donald Trump şi candidatul democrat Joe Biden, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Cu patru săptămâni înainte de ziua alegerilor, care vor avea loc la 3 noiembrie, peste 3,8 milioane de americani au votat deja, depăşind cu mult numărul de circa 75.000 înregistrat în aceeaşi perioadă în 2016, conform Elections Project, o sursă de informare care compilează voturile anticipate în SUA.


Citeşte şi: Trump: ‘Ieşiţi din case, dar rămâneţi prudenţi!’ – VIDEO

Schimbarea a fost determinată de o extindere a votului anticipat şi prin corespondenţă în multe state, ca un mijloc sigur de exprimare a opţiunii electorale în timpul pandemiei de coronavirus şi a dorinţei de a decide viitorul politic al lui Trump, a declarat Michael McDonald, de la Universitatea din Florida, care administrează proiectul.

“Nu am mai văzut niciodată un număr atât de mare de persoane care votează anticipat”, a afirmat el.

“Oamenii votează atunci când s-au decis cu cine să o facă şi ştim că mulţi oameni s-au hotărât în urmă cu mult timp şi au deja o părere despre Trump”, a adăugat McDonald.

Acest număr mare de voturi anticipate l-a determinat pe McDonald să prevadă o prezenţă record de circa 150 de milioane, ceea ce ar reprezenta 65% dintre votanţii eligibili, cea mai ridicată rată de după 1908.

Biden conduce în faţa lui Trump în sondajele de opinie naţionale, deşi sondaje realizate în state cruciale în competiţia dintre cei doi indică o cursă mai strânsă.

Voturile anticipate de până acum provin din 31 de state, a spus McDonald, care a adăugat că numărul va creşte rapid pentru că mai multe state vor începe procesul de votare în persoană. Cu excepţia a şase dintre ele, toate statele permit un anumit nivel de votare anticipată în persoană.

Procentul votanţilor care îşi exprimă opţiunea mergând la urne în ziua alegerilor era deja în scădere constantă şi până în acest an, conform Comisiei de Asistenţă în Alegeri din SUA.

Citeşte şi: Manifestanţii din Kîrgîzstan au pătruns în sediul puterii şi l-au eliberat pe fostul preşedinte – VIDEO

Numărul total de voturi anticipate sau prin corespondenţă a crescut de peste două ori, de la aproape 25 de milioane în 2004 la 57 de milioane în 2016, a precizat sursa citată. Asta reprezintă o creştere de la unul din cinci din totalul voturilor la două din cinci din totalul voturilor.

Trump a criticat în mod repetat votul prin corespondenţă, făcând acuzaţii nefondate că ar duce la fraudă. Experţii spun că frauda se întâmplă rar.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia Specialiștii au realizat o nouă hartă...

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21 Prietena mea genială, de Elena Ferrante, tradusă în engleză de Ann Goldstein...

‘Despicable Me’, prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari

'Despicable Me', prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari "Despicable Me 4" s-a impus la box office-ul internaţional, câştigând...

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului ‘Strange Things’

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului 'Strange Things' Netflix a dezvăluit luni imagini din culisele celui de-al...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.