Un apropiat al lui Trump încearcă să iasă basma-curată în faţa preşedintelui american: ‘O porcărie, n-am zis niciodată aşa ceva!’

Şeful de personal al Casei Albe, John Kelly, a dezminţit luni relatările postului de televiziune NBC News potrivit cărora l-ar fi numit în mod repetat pe preşedintele Donald Trump ‘un idiot’, transmit dpa şi AFP, potrivit agerpres.

‘Petrec mai mult timp cu preşedintele decât oricine altcineva şi avem o relaţie incredibil de sinceră şi de puternică’, a afirmat Kelly într-un comunicat. ‘El ştie întotdeauna care îmi este poziţia şi atât el, cât şi eu ştim că această poveste este o porcărie totală’, a menţionat el.

Citeşte şi: Noi dureri de cap pentru Trump. Starleta XXX îl dă iar în judecată

‘Sunt dedicat preşedintelui, agendei sale şi ţării noastre. Acesta este o altă tentativă jalnică de a calomnia oameni apropiaţi de Preşedintele Trump şi de a distrage atenţia de la multele succese ale administraţiei’, a adăugat John Kelly.

NBC News relatase puţin mai devreme că John Kelly a ‘erodat moralul’ la Casa Albă în ultimele luni prin comentarii în care insulta inteligenţa preşedintelui şi se descria pe sine ca ‘salvatorul ţării’.

Citeşte şi: Doi arabi israelieni sunt judecaţi la Riad pentru spionaj şi terorism

Citând opt actuali sau foşti angajaţi ai Casei Albe, NBC a relatat că John Kelly s-a descris pe sine faţă de alţi asistenţi drept ‘singurul obstacol împotriva catastrofei’ şi l-a numit în mai multe rânduri pe Trump drept ‘un idiot’.

John Kelly, general în retragere cu patru stele, a fost numit în funcţia de şef de personal în urmă cu nouă luni, presa creditându-l cu reuşita de a fi impus disciplina într-o Casă Albă haotică.

Tags: Casa AlbaDonald TrumpJohn KellySUA
Categorii: Știrile zilei