Aproximativ 1.000 de mineri şi muncitori mărşăluiesc pentru a proteja industria minieră

Publicat:

Aproximativ 1.000 de mineri şi muncitori de la cea mai mare termocentrală pe bază de cărbune din Bulgaria au mărşăluit miercuri pe străzile din Sofia pentru a-şi proteja locurile de muncă şi a cere Guvernului să sprijine industria minieră, transmite Reuters, potrivit agerpres

Protestarii au cerut Cabinetului de la Sofia să le garanteze că nu se va grăbi să închidă minele şi centralele de la complexul de lignit Maritsa East din sudul Bulgariei, în pofida planurilor Uniunii Europene de a decarboniza economia blocului comunitar până în 2050.


Citește și : Jaroslaw Kaczynski RENUNŢĂ la postul de vicepremier al Poloniei

“Trebuie să fie energie verde şi curată dar este nevoie de timp pentru a fi făcute mai întâi investiţii”, a spus Spaska Ruskova, 58 de ani, care lucrează pentru o companie care produce echipamente miniere. “Probabil că se va întâmpla pentru nepoţii noştri, dar nu se poate întâmpla acum pentru că sute de familii îşi vor pierde locurile de muncă şi vor plăti facturi mai mari la electricitate”, a adăugat Spaska Ruskova.

Bulgaria trebuie să stabilească o dată la care va elimina producţia de electricitate din cărbune dacă vrea să poată beneficia de fonduri de la Mecanismul european de relansare şi să îndeplinească obiectivele climatice ale blocului comunitar.

Guvernul interimar de la Sofia a spus că îşi va prezenta vineri planurile pentru fondul european de relansare. Cabinetul de la Sofia a spus că va apăra ţinta vizând închiderea termocentralelor pe cărbune în 2038 sau 2040, aproximativ în linie cu solicitările minerilor.

ONG-ul de mediu Greenpeace a cerut ca cele mai poluante termocentrale să fie închise până în 2030 şi a îndemnat Bulgaria să se concentreze pe energie regenerabilă şi pe oferirea de noi locuri de muncă în regiunile miniere.

În schimb, protestatarii susţin că o închidere mai devreme a termocentralelor pe cărbune, care sunt responsabile pentru 40% din producţia de electricitate a Bulgariei, ar conduce la probleme în aprovizionarea cu energie electrică şi creşterea facturilor.

Citește și : PROTEJATA lui Putin din Crimeea a fost numită ambasadoarea Rusiei în Capul Verde

Aproximativ 10.000 de persoane lucrează la complexul de lignit Maritsa East din sudul Bulgariei, ale cărui depozite de lignit sunt considerate vinovate pentru calitatea slabă a aerului şi boli respiratorii.

Sindicatele susţin că acest complex asigură un mijloc de trai pentru peste 100.000 de oameni din cea mai săracă ţară a Uniunii Europene şi au promis că vor continua să pună presiuni asupra guvernului care va rezulta după alegerile generale din data de 14 noiembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.