Aproximativ 500 de jihadişti francezi se mai află în teatrul de război siriano-irakian (Jean-Yves Le Drian)

Aproximativ 500 de jihadişti francezi se găsesc încă în teatrul de război siriano-irakian, de unde le va fi dificil să revină în Franţa, a declarat vineri şeful diplomaţiei de la Paris, Jean-Yves Le Drian, transmite AFP, conform agerpres .

“Este o cifră în jur de 500 (de jihadişti) care sunt acolo şi care vor fi făcuţi prizonieri sau se vor dispersa în altă parte”, a precizat acesta, pentru canalul de ştiri BFMTV.

“Revenirea în Franţa prin propriile lor mijloace este extrem de dificilă”, a apreciat ministrul francez de Externe, fără a da mai multe detalii.

Ministrul francez al Apărării, Florence Parly, considera în octombrie că trebuie “neutralizat un număr maxim de jihadişti” şi că, dacă aceştia “vor muri în lupte, (…) este cu atât mai bine”.

Gruparea Stat Islamic (SI) a pierdut cvasitotalitatea cuceririlor sale teritoriale şi nu mai controlează decât câteva puncte de rezistenţă la frontiera între Siria şi Irak.

Citește și : Secretarul general adjunct al ONU , Jeffrey Feltman, şi-a încheiat vizita în Coreea de Nord

This post was last modified on 09/12/2017 09:05 09:05

Tags: Florence ParlyfrantaJean-Yves Le Drianjihadişti franceziprizonieristat islamicteatrul de război
Categorii: DiasporaSinteze