
SOS Mediteranee
Nava umanitară Aquarius, închiriată de ONG-ul SOS Mediterana care participă la salvarea de migranţi de pe Marea Mediterană, a acostat vineri în portul francez Marsilia pentru o escală tehnică de patru zile, a anunţat pentru AFP Laura Garel, purtătoarea de cuvânt a organizaţiei.
Nava, cu partea exterioară în alb şi oranj, a acostat vineri dimineaţa în portul comercial Marsilia, sub aplauzele oamenilor adunaţi să privească, salutaţi la rândul lor de echipajul navei Aquarius.
Citeşte şi: Baie de sânge în campania electorală din Mexic. 133 de politicieni au fost ucişi
La bordul său, Aquarius numără circa 30 de membri ai echipajului (ai ONG-ului şi ai organizaţiei ‘Medici Fără Frontiere’), potrivit Laurei Garel.
Escala tehnică ar urma să-i permită navei să alimenteze şi să schimbe echipajul, a adăugat ea. “De obicei, facem escală o dată la aproximativ fiecare trei săptămâni, în Catania, Sicilia, însă acolo ar fi trebuit să mergem mult mai departe”, a explicat ea.
Asociaţia, fondată în urmă cu doi ani în oraşul Marsilia şi dedicată salvării se migranţi de pe mare, a ales de data aceasta să evite Italia, unde “clima nu este deloc favorabilă ONG-urilor”, potrivit directorului pentru operaţiuni al acestei organizaţii, Frederic Penard.
Citeşte şi: Carina Ţurcan rămâne închisă la Lefortovo, fiind acuzată de spionaj
Iniţial, ONG-ul s-a adresat Maltei pentru o escală, însă autorităţile malteze i-au refuzat accesul în apele sale teritoriale.
În noaptea de 9 spre 10 iunie, nava Aquarius, cu 630 de migranţi la bord, nu a primit autorizaţia de a acosta în Malta şi Italia, noul ministru italian de interne, Matteo Salvini, liderul partidului Liga (extrema dreaptă), refuzând să permită accesul ei în porturile italiene.
Odiseea navei s-a încheiat la 17 iunie în portul spaniol Valencia, în urma unei propuneri a noului şef al guvernului spaniol, Pedro Sanchez.