Arbitră suspendată patru ani pentru manipularea notelor la calificările olimpice

Evangelia Trikomiti, arbitru în gimnastica ritmică din Cipru, a fost suspendată patru ani pentru manipularea notelor la Campionatele Europene 2024, asigurând calificarea unei sportive la Jocurile Olimpice de la Paris, scrie Reuters.

Federația Internațională de Gimnastică (FIG), prin intermediul Gymnastics Ethics Foundation (GEF), a decis suspendarea timp de patru ani a arbitrei cipriote Evangelia Trikomiti, acuzată că a manipulat notele la Campionatele Europene din mai 2024 pentru a o favoriza pe gimnasta Vera Tugolukova, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Tugolukova, originară din Rusia și care a reprezentat Cipru din 2022, a obținut ultimul loc de calificare europeană la Jocurile Olimpice de la Paris, devansând-o pe poloneza Liliana Lewinska. În urma competiției, Federația Poloneză de Gimnastică și unii membri ai panelului de arbitri au sesizat nereguli, declanșând investigația GEF.

„Evangelia Trikomiti este declarată neeligibilă timp de patru ani pentru orice activitate legată de gimnastică, cu excepția antrenoratului. Brevetul său de arbitru FIG este anulat”, a precizat GEF într-un comunicat.

Mai mult, European Gymnastics a fost sancționată cu plata a 8.000 de euro pentru acoperirea costurilor investigației și analizează posibilitatea unui apel.

Citește și: UE va elimina plafonul impus la preţul gazelor naturale

În ciuda controverselor, Tugolukova a putut concura la Jocurile Olimpice, clasându-se pe locul 16 în finala individuală. GEF a explicat că nu putea interveni asupra calificării gimnastei, deoarece nu a fost vorba de o decizie luată „pe terenul de concurs”.

Federația Cipriotă de Gimnastică a anunțat că va analiza decizia și va lua măsuri conforme cu reglementările internaționale.

This post was last modified on 07/02/2025 18:09 18:09

Tags: Ciprugimnasticănote
Sport