X

ARBOM a realizat un nou spot de prevenire a dezinformării în mediul online

ARBOM a realizat un nou spot de prevenire a dezinformării în mediul online

Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare (ARBOM) a lansat un spot video care face parte din programul de prevenire a dezinformării în mediul online, implementat în colaborare și cu suport financiar al Ambasadei Bulgariei în Republica Moldova.

Scopul proiectului este de a ajuta persoanele aflate în grupul de risc al consumatorilor de informații expuși la știri false, să nu cadă în plasa manipulatorilor, potrivit moldpres.md.

Citește și: Majoritatea moldovenilor susține aderarea țării la UE și doresc să participe la referendum (sondaj)

„Părinții, bunicii noștri sunt mai expuși valului de informații prin care se încearcă distorsionarea percepției oamenilor despre adevărata stare a lucrurilor. Ne-am propus să arătăm, pe baza unei situații luate din viață, cum știrile cu titluri bombastice, șocante, captează atenția consumatorilor de informații și să le arătăm la ce anume trebuie să atragă atenția, pentru a nu se lăsa manipulați. Orice informație poate și trebuie să fie verificată și, aici, tinerii au un rol vital – să îi ajute pe cei mai în vârstă să fie mai critici și mai selectivi față de știrile cu care sunt bombardați în fiecare zi”, a declarat managerul de proiect al ARBOM, Tatiana Bahova.

Citește și: Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record

Spotul video va fi difuzat, pe parcursul lunii octombrie, la mai multe posturi TV, inclusiv Jurnal TV, One TV și Star TV, dar și publicat pe platforme online și pe rețele de socializare.

În cadrul aceluiași proiect, echipa ARBOM a realizat și un alt spot video, cu detalii infografice despre pașii necesari pentru o informare corectă și nealterată.

Tags: ARBOMonlinestiri false
Social