Argentina şi Italia resping varianta oricărei intervenţii militare în Venezuela

Publicat:

Ministrul de externe argentinian Jorge Faurie şi omologul său italian Enzo Moavero Milanesi, aflat în vizită la Buenos Aires, au respins miercuri posibilitatea unei intervenţii militare în Venezuela, transmite EFE, potrivit agerpres.

“Poziţia italiană este în acord cu cea argentiniană.(…) Suntem împotriva oricărei soluţii care recurge la intervenţii armate, vrem un proces de consolidare naţională, care să elimine violenţa din scenariu, precum şi soluţia militară dintre soluţiile posibile”, a declarat Milanesi.


Citeşte şi: Schimb puternic de artilerii în Kashmir. Satele pakistaneze au fost evacuate în grabă

Totodată, oficialul italian a spus că prioritatea guvernului său este soluţionarea “urgenţei umanitare” pe care o trăieşte statului din Caraibe.”Există o urgenţă umanitară foarte gravă în Venezuela, fără precedent, există o lipsă a produselor de primă necesitate, alimente şi medicamente. Trebuie depăşită această situaţie absurdă şi inacceptabilă, care împiedică accesul la ajutorul umanitar internaţional”, a adăugat el.

Milanesi a cerut ONU” să asigure canale de acces” pentru ajutorul umanitar şi a reamintit că guvernul italian nu îl recunoaşte pe Maduro ca preşedinte al Venezuelei. ‘Am spus în Parlamentul italian şi repet aici că Italia nu recunoaşte legitimitatea alegerilor prezidenţiale de anul trecut, în consecinţă, nu recunoaşte legitimitatea actualului preşedinte Maduro. Italia recunoaşte deplina legitimitate a alegerilor pentru Adunarea Naţională”, a subliniat şeful diplomaţiei italiene.

Această poziţie este similară celei susţinute de Argentina de la înrăutăţirea crizei din Venezuela şi celei adoptate la sfârşitul săptămânii trecute la Bogota, în cadrul reuniunii Grupului de la Lima cu SUA, unde a fost prezent şi preşedintele Adunării Naţionale, opozantul venezuelean Juan Guaido.

‘Cred că ţările din Grupul de Lima şi Argentina, în special, am fost foarte clare în privinţa ne-favorizării recurgerii la forţă sau la o soluţie care să utilizeze forţa, a declarat presei la Palatul San Martin din Buenos Aires ministrul argentinian de externe.

Citeşte şi: Trump şi Kim deschid birouri de legătură între SUA şi Coreea de Nord

Faurie s-a referit şi la ipoteza arestării opozantului Guaido la întoarcerea sa în Venezuela, ca urmare a interdicţiei de a părăsi ţara impusă de regimul preşedintelui Maduro, afirmând că intenţia sa este de a-l ‘apăra’ pe preşedintele interimar. ‘Ţările Grupului de la Lima ne-am luat un angajament foarte clar de a-l apăra pe Juan Guaido la întoarcerea sa în Venezuela (…) Considerăm responsabile acele persoane care exercită funcţii de securitate pe teritoriul venezuelean de a veghea asupra integrităţii personale a preşedintelui Guaido, a familiei sale şi a întregii conduceri a Adunării Naţionale”, a concluzionat el.

Pe lângă criza din Venezuela, pe agenda discuţiei bilaterale a mai figurat actualizarea acordului de cooperare strategică dintre cele două ţări, ce datează din 1998, care ar urma să ţină cont de aspecte cum ar fi cooperarea între întreprinderile mici şi mijlocii, recunoaşterea diplomelor universitare şi a calificărilor profesionale sau acţiuni comune de combatere a corupţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ciupercile magice acţionează prin ‘dizolvarea’ temporală a reţelei neuronale responsabile de sentimentul de sine

Ciupercile magice acţionează prin 'dizolvarea' temporală a reţelei neuronale responsabile de sentimentul de sine Psilocibina, compusul chimic care face ca unele ciuperci să fie numite...

Un strat de diamante cu grosimea de 15 kilometri s-ar putea afla în subsolul planetei Mercur

Un strat de diamante cu grosimea de 15 kilometri s-ar putea afla în subsolul planetei Mercur Mercur ar putea avea un strat gros, format din...

Microplasticele pătrund adânc în organismele peştilor (studiu)

Microplasticele pătrund adânc în organismele peştilor (studiu) Omniprezente în mediu, microplasticele pătrund adânc în organismele peştilor, ajungând în număr mare în fileurile pe care le...

Poliţia din Germania a reţinut un bărbat suspectat de hărţuirea lui Taylor Swift

Poliţia din Germania a reţinut un bărbat suspectat de hărţuirea lui Taylor Swift Poliţia germană a reţinut un american suspectat de hărţuirea lui Taylor Swift...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.