Arhipelagul Fiji, lovit de ciclonul Sarai. Mii de persoane au fost evacuate

Publicat:

Aproape 2.000 de persoane s-au refugiat în adăposturi de urgenţă, iar un bărbat a fost dat dispărut după ce a fost luat de o viitură provocată de ciclonul tropical Sarai care a lovit sâmbătă arhipelagul Fiji, informează AsiaOne şi The Business Times, care citează AFP, potrivit agerpres.

Directorul Biroului pentru Situaţii de Urgenţă, Vasiti Soko, a sfătuit localnicii şi miile de turişti din Fiji să se adăpostească şi să nu îşi rişte viaţa în condiţiile în care ciclonul Sarai, însoţit de ploi abundente şi vânt puternic, a lovit ţara insulară situată în Pacificul de Sud.


Citește și : Moscova: Nord Stream 2, un subiect care ține doar de Europa

Cu rafale de până la 150 de kilometri la oră, ciclonul Sarai a distrus case şi culturi, a doborât copaci şi a provocat pene de curent şi inundaţii importante în regiunile joase.

Mii de turişti au rămas blocaţi după ce mai multe curse aeriene către şi dinspre Fiji au fost anulate sau reprogramate.

O turistă din Noua Zeelandă, Melonie Sheppard, aflată în vacanţă pe insula Mana, la vest de principala insulă din Fiji, a descris situaţia drept “înfricoşătoare” şi a declarat că staţiunea în care se află este izolată. “Suntem loviţi de vânt intens şi ploi orizontale. Staţiunea oferă mese la pachet şi apă direct în camere, atunci când se poate”, a relatat ea pentru New Zealand Herald.

Guvernul Fiji a avertizat, printr-un comunicat emis sâmbătă, că sunt prognozate “vânturi cu o forţă distructivă” şi “inundaţii în zonele costiere”.

Citește și : Cel puțin 15 răniți după o explozie la o fabrică din Kansas

Biroul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat sămbătă că 1.970 de persoane au solicitat adăpost de urgenţă şi nu au fost consemnate persoane rănite. Însă, există temeri pentru siguranţa unui bărbat care a fost luat de ape în timp ce încerca să traverseze un râu umflat. Un alt bărbat, dat dispărut pe mare, a fost salvat de poliţie, notează sursele citate.

Conform traiectoriei actuale, ciclonul va trece pe lângă insula principală din Fiji, Viti Levu, apoi de-a lungul insulelor din sudul arhipelagului, înainte de a ajunge duminică în Tonga, unde a fost activată o alertă de ciclon tropical.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.