Arhivele Naţionale americane şi-au cerut scuze pentru modificarea unei fotografii cu marşul femeilor din 2017 în scopul ascunderii numelui Trump

Publicat:

Arhivele Naţionale americane şi-au cerut scuze, sâmbătă, pentru modificarea unei fotografii de la marşul femeilor din 2017, de la Washington, astfel încât să fie cenzurate numele preşedintelui Donald Trump şi referiri la părţi anatomice ale femeilor, relatează cnn.com, scrie news.ro .

“Am greşit”, este mesajul de pe contul de Twitter al Arhivelor Naţionale, postare în care se recunoaşte că unele cuvinte de pe pancartele din fotografie au fost blurate.


Citește și : Zeci de morți în urma unui atac al rebelilor houthi în Yemen

Fotografia nu mai este expusă, însă “cât de curând posibil” în locul acesteia va fi expusă una nemodificată.

În fotografia originală, făcută de Mario Tama de la Getty Images, apare o mulţime de oameni mărşăluind pe bulevardul Pennsylvanya din Washington, la 21 ianuarie 2017, la o zi după învestirea lui Trump. În imaginea originală apar pancarte cu mesajele “God Hates Trump” şi “Trump & GOP – Hands Off Women”, care la expunerea fotografiei au fost blurate pentru a nu se vedea numele Trump.

Arhivele Naţionale au precizat că vor fi revizuite procedurile şi politicile cu privire la expoziţii.”Ne cerem scuze, vom începe imediat o revizuire a procedurilor şi politicilor pentru expoziţii pentru ca aşa ceva să nu se mai întâmple”.

Uniunea Americană pentru Libertăţile Civile a cerut ca Arhivele Naţionale să explice de ce s-a luat măsura de blurare a fotografiei şi să dezvăluie cine a luat decizia.

Arhivele Naţionale au reacţionat precizând că decizia s-a luat în calitate de “agenţie care nu are partizanate şi este apolitică”, pentru evitarea implicării “în controversa politică actuală”.

Citește și : Cel puțin șase persoane au murit din cauza ploilor torențiale în sud-estul Braziliei

În plus, au fost blurate referirile la organele genitale ale femeilor, deoarece muzeul are numeroşi vizitatori tineri şi cuvintele ar putea fi nepotrivite pentru ei.

La 21 ianuarie 2017, un milion de oameni, majoritatea femei, au manifestat la Washington pentru drepturi civile şi împotriva lui Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani Arheologii au dezgropat de pe un teren viran din...

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa Acuzată că a...

‘Ghost Ship of the Pacific’: Epava unei nave de război americane, găsită în stare ‘excepțională’

'Ghost Ship of the Pacific': Epava unei nave de război americane, găsită în stare 'excepțională' Epava unui distrugător al Marinei americane cunoscut drept „nava fantomă...

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk Rusia a revendicat sâmbătă capturarea unui nou sat în apropiere de Pokrovsk, un oraş care serveşte drept...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.