Arina Spătaru: Vadim Ceban lucrează pentru Rusia

Publicat:

Președintele Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, Arina Spătaru, cere anchetarea directorului Moldovagaz, Vadim Ceban, în legătură cu neregulile din contabilitatea întreprinderii energetice, confirmate și în raportul de audit al datoriilor istorice pretinse de Gazprom.

În cadrul unei conferințe de presă, Arina Spătaru a acuzat actuala conducere Moldovagaz de ilegalități și acțiuni împotriva interesului național al R. Moldova și a cerut ca persoanele implicate să fie trase la răspundere.


Citește și : CNA a sechestrat bunuri în valoare de peste 12 milioane de lei

„Acum trei săptămâni am solicitat Guvernului R. Moldova să garanteze un tarif maxim de 10 lei per metru cub de gaz în această iarnă. Ne-am oferit să ajutăm cu expertiza necesară. Am avertizat că trebuie scoasă conducerea companiei Moldovagaz din mecanismul de stabilire a tarifului pentru consumatori. Pentru că Moldovagaz este un agent al Kremlinului care sărăcește poporul moldovean. Pentru că însăși denumirea de Moldovagaz este o umilință pentru cetățenii R. Moldova”, a declarat Spătaru.

Șeful ALDE a menționat că ceea ce se întâmplă la Moldovagaz nu are nimic în comun cu interesele R. Moldova, ci doar cu interesele Moscovei.

„Constatăm că banii moldovenilor curg mai departe către conturile Moldovagaz pentru a acoperi găuri financiare făcute de cei care au administrat prost și corupt acest colos energetic. Mai mult chiar, Vadim Ceban, președintele Consiliului de administrare al Moldovagaz, și-a ales tabăra. A ales să apere Gazpromul și interesele Federației Ruse în detrimentul cetățenilor R. Moldova. A ales să arunce îndoieli asupra raportului internațional de audit și să susțină poziția Federației Ruse. A ales să susțină tentativa de a jefui cetățenii Moldovei de 700 de milioane de dolari”, a mai declarat Arina Spătaru.

Politicianul a sesizat Procuratura Generală privind neregulile de la Moldovagaz.

„Sesizăm Procuratura Generală cu privire la neregulile din contabilitatea Moldovagaz, nereguli constatate clar, negru pe alb, în raportul internațional de audit. Să fim înțeleși foarte clar! Fostele administrații de la Moldovagaz, precum și foștii guvernanți au dăunat major interesului național – și acest dosar trebuie dus până la capăt. Dar avem o subliniere esențială: Anume posibilele ilegalități și acțiuni împotriva interesului național ale actualei conduceri Moldovagaz trebuie oprite de urgență și persoanele responsabile anchetate”, a mai spus Spătaru.

Astfel, Arina Spătaru împreună cu ALDE acuză conducerea Moldovagaz că:

  • A subsemnat la penalități exagerate impuse de către Gazprom și filialele acesteia;
  • A continuat să accepte și să subsemneze la datorii false pretinse de către Gazprom, fără a iniția un audit al acestora;
  • În ciuda evidenței, a acceptat o distribuție injustă, între cele două maluri ale Nistrului, a veniturilor din tranzitul de gaze, lezând cu bună-știință interesul cetățenilor Republicii Moldova în interesul Federației complicilor săi de la Tiraspol;
  • Deși anul trecut Gazprom a încălcat contractul de livrare de gaze si a livrat intenționat sub nivelul contractat, Moldovagaz nu a solicitat către Gazprom plata penalităților prevăzute în contract nici până astăzi;
  • Mai mult, odată cu publicarea acestui raport de audit, conducerea Moldovagaz nu a luat nicio măsură de corectare a deficiențelor expuse în raport, dar și-a concentrat eforturile de comunicare pe contestarea publică a rezultatelor auditului;
  • Vadim Ceban continuă să impună cetățenilor în continuare tariful actual la gaz natural, exagerat de mare, contrar faptului că prețul de achiziție a scăzut semnificativ;
  • Conducerea Moldovagaz intenționează să cumpere gaz din Rusia în condițiile în care prețul solicitat de către Gazprom este cu cel puțin 50% mai scump deja decât cel furnizat de companiile europene și când avem deja rezerve solide cumpărate din vară și avem furnizori stabili din Uniunea Europeană.

„Astfel, considerăm că actuala conducere a Moldovagaz în frunte cu președintele Consiliului de administrare, Vadim Ceban, acționează cu bună-știință în detrimentul intereselor naționale ale Republicii Moldova și în interesul Federației Ruse și al exponenților săi. În consecință, conducerea acestei instituții trebuie anchetată și toate deciziile ilegale, precum și fluxurile financiare trebuie investigate pentru a opri o dată pentru totdeauna jefuirea cetățenilor Republicii Moldova”, a mai spus Spătaru.

 Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a susținut un briefing de presă în care a prezentat rezultatele auditului datoriilor istorice ale Moldovagaz, dar și acțiunile Guvernului pentru protejarea consumatorilor de gaz.

Astfel, Guvernul R. Moldova a propus achitarea a 8,6 milioane de dolari către Gazprom, astfel încât subiectul datoriilor istorice să fie închis.

Citește și : Moldova și UE au semnat un acord crucial pentru aderare

Ulterior, premierul Dorin Recean a venit cu o reacție la rezultatele auditului și a declarat că R. Moldova nu are de gând să plătească datorii inexistente, iar cetățenii nu trebuie să achite facturile corespunzător.

La scurt timp, S.A. Moldovagaz a venit cu o reacție la rezultatele auditului datoriilor istorice față de Gazprom. Potrivit reprezentanților companiei, la moment este prematur de a se pronunța referitor la constatările, concluziile și aprecierile din document.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mii de oameni solicită ajutor la corturile din Chișinău

Mii de oameni solicită ajutor la corturile din Chișinău Pe parcursul săptămânii trecute, la corturile de prim ajutor instalate de preturile de sector în...

Servicii stomatologice gratuite pentru copiii din Cahul și Dubăsari

Servicii stomatologice gratuite pentru copiii din Cahul și Dubăsari Echipele mobile de medici specialiști vor oferi în această săptămână servicii stomatologice copiilor din raioanele Cahul...

Președinta Sandu condamnă atacurile barbare împotriva Ucrainei

Președinta Sandu condamnă atacurile barbare împotriva Ucrainei Președinta Maia Sandu condamnă atacurile barbare ale Rusiei împotriva Ucrainei. Citește și:  Primele declarații ale lui Stoianoglo: „Nu am...

PAS a stabilit următorii pași privind informarea cetățenilor despre referendumul din octombrie

PAS a stabilit următorii pași privind informarea cetățenilor despre referendumul din octombrie A avut loc ședința Consiliului Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS)....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.