X

Armata a ucis 36 de rebeli din Burundi în urma unor confruntări în estul Republicii Democrate Congo

Armata congoleză a ucis 36 de rebeli din Burundi în urma unor confruntări între două grupări rivale în estul Republicii Democrate Congo, iar trei militari, de asemenea au fost uciși, au anunțat vineri forțele armate, relatează Reuters, scrie Mediafax.

Pe parcursul a trei zile de confruntări, 36 dintre acești rebeli au fost neutralizați”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei Dieudonne Kasereka.

Citește și : Nouă morţi şi doi dispăruţi în sudul Chinei după o ploaie torenţială

Șeful FNL, generalul Aloyse Zabampema, a fost grav rănit, a afirmat acesta. Mai multe zone aflate inițial sub controlul rebelilor au fost recuperate de militarii congolezi, a adăugat acesta.

Armata congoleză a organizat o serie de operațiuni între 6 și 8 aprilie în provincia Kiwu de Sud, cu scopul de a recâștiga teritoriul pierdut în favoarea grupurilor rebele din Burundi, aparținând Forțelor Naționale de Eliberare (FNL) și Forțelor Republicane Burundiene.

Citește și : Altercaţie verbală violentă între şeful diplomaţiei turce şi o deputată franceză, pe tema „genocidului armean” (VIDEO)

Tags: Aloyse ZabampemaarmataBurundicongoFNLrebeli
Categorii: Știrile zilei