X

Armata afgană a bombardat o școală coranică. Cel puțin 100 de oameni au murit. Cele mai multe victime sunt copii – VIDEO

Cel puţin o sută de persoane, printre care numeroşi copii, au fost ucişi şi răniţi luni în bombardamentul întreprins de aviaţia afgană asupra unei şcoli coranice (madrasa) în nord-estul Afganistanului, potrivit bilanţurilor disponibile elaborate de surse spitaliceşti şi de securitate, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

A doua zi după acest raid al forţelor aeriene afgane, două surse de securitate au anunţat sub protecţia anonimatului un bilanţ de “59 de morţi, dintre care majoritatea copii, în unele cazuri de 8 ani, şi 17 talibani”, precum şi “57 de răniţi”.


Citește și: În ciuda lui Trump. Peste 1200 de migranți au plecat în convoi spre granița SUA

Raidul a avut lor luni la prânz, în timpul unei ceremonii pentru înmânarea diplomelor de sfârşit de an într-o madrasă din acest district, aflată majoritar sub controlul talibanilor.


Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii de la Kabul, Wahid Majroh, a confirmat marţi că “57 de civili, printre care copii şi bătrâni, au fost duşi la spitalul regional din Kunduz, precum şi cinci morţi”.

O sursă din cadrul forţelor de securitate a dezvăluit că talibanii “nu-şi duc în general victimele la un spital public”, cu atât mai mult cu cât cel din Kunduz este la mai multe zeci de kilometri de locul bombardat în districtul Dashte Archi.

Citește și: Șeful EPA este luat în colimator de Casa Albă. Asupra lui planează o suspiciune imobiliară

Misiunea de Asistenţă pentru Afganistan (Manua) a anunţat că a trimis la faţa locului o echipă a diviziei Drepturile Omului, pentru “a stabili faptele”, precizând că “urmăreşte îndeaproape” informaţiile referitoare la acest bombardament.

Armata şi serviciile de securitate îi acuză pe insurgenţi că au planificat o reuniune a comandanţilor lor în această şcoală religioasă şi au dispus “de jur împrejur numeroşi gardieni pe motociclete”. “Ei au tras imediat cu arme uşoare contra elicopterelor armatei după raid”, a precizat una dintre aceste surse. 

Tags: Afganistanbombardamentdistrictul Dashte ArchikabulKunduzmadrasaMisiunea de Asistenţă pentru Afganistan (Manua)scoala coranicaWahid Majroh
Categorii: Știrile zilei