Armata americană recunoaşte că a ucis zeci de civili în operaţiunile sale de anul trecut

Publicat:

Armata americană şi-a recunoscut responsabilitatea pentru moartea a 23 de civili în 2020, în principal în cadrul operaţiunilor sale în Afganistan, potrivit unui raport al Pentagonului publicat miercuri, ale cărui estimări sunt însă inferioare celor ale organizaţiilor neguvernamentale, potrivit AFP şi agerpres.

“Ministerul Apărării estimează că 23 de civili au fost ucişi, iar alţi 10 răniţi în 2020 în operaţiunile militare americane”, menţionează acest raport anual, cerut de Congres din 2018 şi din care o parte este secretizat.


Citeşte şi: Tokyo cere Moscovei eliberarea pescarilor japonezi de pe un vas sechestrat – Black News

Documentul consemnează cele mai multe victime în Afganistan, unde Pentagonul îşi recunoaşte responsabilitatea pentru 20 de decese.

Conform părţii făcute publice a raportului, un civil a fost ucis în Somalia în februarie 2020, iar un altul în Irak în martie. Dar textul nu oferă date precise despre a 23-a victimă, de unde provine ea şi nici data producerii incidentului.

Pentagonul şi-a reevaluat de asemenea calculele din 2017 până în 2019, recunoscând 65 de morţi şi 22 de răniţi în plus, majoritatea din Siria şi Yemen.

Documentul precizează că, deşi Congresul a atribuit Pentagonului un buget de 3 milioane de dolari în 2020 pentru plata unor recompense financiare familiilor victimelor civile, niciuna dintre aceste despăgubiri – numite “ex-gratia” – nu a fost plătită.

Organizaţiile neguvernamentale publică regulat bilanţuri ale victimelor în urma loviturilor americane în teatrele de război şi care sunt mult superioare cifrelor Pentagonului.

Airwars, o organizaţie care înregistrează victimele civile în urma bombardamentelor aeriene în lume, subliniază că cele mai prudente estimări consemnează 102 civili ucişi în operaţiunile americane în lumea întreagă, de cinci ori mai mult decât recunoaşte Pentagonul.

Citeşte şi: Discotecile din Spania se redeschid – Black News

Misiunea ONU de asistenţă în Afganistan (Unama) a numărat 89 de morţi şi 31 de răniţi ca rezultat al operaţiunilor forţelor coaliţiei conduse de SUA, subliniază Airwars. În Somalia, unde Pentagonul nu recunoaşte decât un civil ucis, Airwars şi alte organizaţii neguvernamentale evaluează bilanţul la 7 morţi, iar în Siria şi în Irak – la 6 decese, potrivit surselor locale.

Uniunea americană pentru libertăţi civile (ACLU) consideră că “anchetele Ministerului Apărării şi recunoaşterea responsabilităţii sale în moartea civililor rămân cu totul insuficiente”.

“Frapează faptul că, în 2020, Ministerul Apărării nu a propus sau achitat nicio despăgubire familiilor civililor respectivi, chiar dacă au fost deblocate fonduri în acest sens de către Congres”, declară Hina Shamsi, o responsabilă a ACLU.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.