Armata americană recunoaşte că anul trecut a ucis 12 civili în întreaga lume

Publicat:

Armata americană şi-a recunoscut responsabilitatea pentru moartea a 12 civili în 2021, toţi în Afganistan, potrivit unui raport al Pentagonului dat publicităţii marţi, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

“Departamentul Apărării estimează că 12 civili au fost ucişi şi alţi cinci răniţi în 2021 în cadrul operaţiunilor militare americane”, indică acest raport anual, cerut de Congres începând cu 2018, din care o parte rămâne secretă. Toate victimele civile au fost ucise în Afganistan, potrivit părţii publice a raportului.


Citește și: Zelenski denunţă referendumurile organizate de Rusia – Black News

Pentagonul şi-a recunoscut deja responsabilitatea pentru moartea a zece membri ai unei familii, dintre care şapte copii, în timpul operaţiunilor haotice de retragere din Kabul a trupelor americane la sfârşitul lunii august 2021.

Documentul public afirmă că un civil a fost ucis într-un atac american din 8 ianuarie 2021 la Herat şi un altul pe 11 august la Kandahar. Doi civili au fost, de asemenea, răniţi pe 18 ianuarie la Kandahar.

Armata SUA recunoaşte, de asemenea, că a rănit trei civili pe 1 ianuarie 2021 într-un atac în Qunyo Barrow, Somalia.

În plus, Pentagonul şi-a reevaluat bilanţul din 2018 până în 2020, recunoscând în plus zece morţi şi 18 răniţi, toţi în Siria.

ONG-urile publică în mod regulat bilanţuri mult mai ridicate ale victimelor atacurilor americane în teatrele de război.

În raportul său anual publicat în luna mai, organizaţia Airwars, care contabilizează victimele civile ale bombardamentelor aeriene din întreaga lume, a estimat între 15 şi 27 numărul civililor ucişi doar în operaţiunile americane din Siria.

În ianuarie 2022, secretarul american al apărării Lloyd Austin a îndemnat armata să facă mai mult pentru a evita victimele civile în timpul atacurilor aeriene, după mai multe incidente mortale care au pătat reputaţia armatei americane. Protejarea civililor este un “imperativ strategic şi moral”, a menţionat Austin într-un document adresat lanţului de comandă militar.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress Comisia Europeană este pe punctul de a pune în aplicare tarife pentru...

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa Ministerul Mediului a dezvăluit recent descoperirea unei fraude de proporții în cadrul Ocolului...

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia Echipa pompierilor de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI se...

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: ‘Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova’

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: 'Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova' Mai mulți deputaţi şi reprezentanţi din regiunea transnistreană...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.