X

Armata azeră a luat sub control oraşul Lacin şi două sate învecinate pe teritoriul coridorului dintre Armenia şi enclava Nagorno-Karabah

Armata azeră a luat vineri sub control oraşul Lacin şi două sate învecinate pe teritoriul coridorului care uneşte Armenia cu enclava azeră cu populaţie majoritar armeană Nagorno-Karabah, a declarat vineri preşedintele azer Ilham Aliev, citat de agenţia EFE, potrivit agerpres

”Astăzi, 26 august, am revenit la Lacin. Armata azeră deja s-a desfăşurat în oraş. Am preluat de asemenea controlul asupra (satelor) Zabuh şi Sus”, a scris pe Twitter preşedintele azer.

Citește și : Stare de urgenţă naţională în Pakistan

Regiunea azeră Lacin, unde se află coridorul între Armenia şi enclava Nagorno-Karabah, a fost ocupată de trupele armene în urma primului război din Nagorno-Karabah, încheiat în anul 1994 cu victoria Erevanului.

În urma războiului ulterior care a avut loc în anul 2020, Azerbaidjanul a recăpătat controlul asupra regiunii tampon Lacin, precum şi asupra a şase districte din jurul Nagorno-Karabah – ocupate de Armenia tot în urma războiului din anul 1994 – şi a unei părţi din această enclavă separatistă.

Conform acordului de încetare a focului mediat de Rusia, într-un interval de timp de trei ani cele două părţi trebuie să construiască o rută alternativă de comunicare terestră între Armenia şi populaţia azeră din Nagorno-Karabah.

Azerbaidjanul şi-a realizat partea sa de lucrare înaintea acestui termen şi le-a cerut armenilor să părăsească oraşul Lacin până la sfârşitul lunii august.

Citește și : Rusia ARDE ‘de pomană’ zilnic gaze în valoare de 8,4 milioane de lire sterline

 

Noua rută se află la puţini kilometri de actualul coridor, dar nu va trece prin oraşul Lacin. Noul coridor, la fel ca şi cel care a funcţionat până în prezent, va fi monitorizat de contingentul militar rus desfăşurat în regiune în baza acordului de încetare a focului convenit în noiembrie 2020.

Războiul din toamna anului 2020 s-a soldat cu circa 6.500 de morţi şi a fost oprit prin armistiţiul negociat de Rusia în faţa unei înfrângeri iminente a trupelor armene, depăşite de capabilităţile armatei azere care beneficia de sprijinul Turciei.

Tags: armeniaIlham AlievNagorno-Karabah
Categorii: Știrile zilei