X

Armata britanică intervine pe aeroportul Heathrow din Londra

Armata britanică a desfăşurat efective pe aeroportul londonez Heathrow, ca urmare a perturbărilor cauzate marţi seara de o dronă care a determinat suspendarea decolărilor, a anunţat miercuri guvernul britanic, informează AFP, potrivit agerpres.

“Noaptea trecută, la cererea poliţiei londoneze, forţele noastre armate au fost desfăşurate pentru a o ajuta şi a o susţine”, a anunţat pe Twitter ministrul britanic al apărării, Gavin Williamson.

Citeşte şi: Poliţia australiană este în alertă maximă după descoperirea unor colete suspecte la ambasadele străine – FOTO/VIDEO

Aeroportul Heathrow, cel mai frecventat din Europa, şi-a suspendat marţi seara decolările timp de o oră, în urma “semnalării unei drone”.

“Drona a fost observată de mai multe persoane, inclusiv de ofiţeri de poliţie, şi a fost declanşată o anchetă”, a anunţat Scotland Yard. “Efectuăm cercetări aprofundate în împrejurimile aeroportului Heathrow, pentru a identifica orice persoană care ar putea fi responsabilă”, a adăugat poliţia britanică.

“Ne-a fost pus la dispoziţie un sprijin militar, dar nu vom furniza niciun detaliu asupra posibilelor tactici, pentru că aceasta ar putea afecta eficienţa lor”, a afirmat un responsabil al poliţiei londoneze, Stuart Cundy. El a adăugat că au fost alocate mijloace pentru “a detecta rapid şi a împiedica orice activitate ilegală a dronelor”, a adăugat el.

Ministrul britanic al transporturilor, Chris Grayling, a denunţat marţi în Camera Comunelor un “act deliberat” şi a atenţionat că cei responsabili “se expun la o pedeapsă de detenţie cu termen maxim pentru acest act criminal extrem de iresponsabil”.

Citeşte şi: Congresmenii democraţi îl critică dur pe Trump: ‘I-a luat pe americani OSTATICI’

Semnalarea de drone a creat, între 19 şi 21 decembrie, agitaţie pe aeroportul din Gatwick, al doilea cel mai frecventat aeroport din Marea Britanie, situat la sud de Londra. Timp de trei zile, o mie de zboruri au fost anulate sau deviate, afectând 140.000 de călători. Armata a fost solicitată să susţină asigurarea securităţii aeroportului.

Noul incident survine după ce marţi dimineaţa guvernul britanic a anunţat măsuri întărite împotriva dronelor, după ce a fost ţinta criticilor pentru că nu a luat suficient în serios riscul eventual pe care îl comportă aceste aparate. Ele vor fi interzise pe o rază de cinci kilometri în jurul aeroporturilor, de la un kilometru cum era până acum.

La rândul lor, aeroporturile din Heathrow şi Gatwick au anunţat că vor investi milioane de lire sterline în echipamente anti-dronă. Un purtător de cuvânt al aeroportului Gatwick a precizat că este vorba de o “protecţie echivalentă” celei furnizate de armată, fără a da mai multe detalii.

Tags: aeroportarmatadronaHeathrowlondramarea britanie
Categorii: Externe