Un transport de muniţie al armatei germane, aflat în grija unui curier civil, a fost furat săptămâna trecută, a confirmat pentru AFP un purtător de cuvânt al Bundeswehr.
Aproximativ 20.000 de cartuşe au fost furate dintr-o parcare nesupravegheată, nu departe de Magdeburg (estul ţării), în timp ce şoferul dormea într-un hotel din apropiere, au relatat Der Spiegel şi postul local de radio MDR, potrivit stiripesurse.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Nu au fost divulgate informaţii cu privire la identitatea hoţilor, iar armata germană – deja afectată de diverse probleme şi scandaluri – nu a dorit să precizeze tipul şi cantitatea exactă de muniţie furată.
Potrivit Der Spiegel, compania civilă de transport avea contract cu armata pentru transportul de muniţie. Incidentul s-a petrecut săptămâna trecută, în noaptea de luni spre marţi, într-o parcare nesecurizată dintr-o zonă industrială lângă Burg, în apropiere de Magdeburg. Furtul a fost descoperit abia a doua zi, când şoferul a ajuns la o cazarmă din apropiere pentru a livra marfa. Soldaţii au observat repede că persoane necunoscute umblaseră la spaţiul de încărcare şi au verificat listele de transport.
Pagube importante și greșeli grave de securitate
Amploarea pagubelor este mare: după o primă verificare, au fost furate aproximativ 10.000 de cartuşe de luptă pentru pistoale, 9.900 de cartuşe de manevră pentru puşti de asalt şi aşa-numite cartuşe cu fum. Spre deosebire de muniţia reală, cartuşele de manevră nu sunt letale. Cu toate acestea, ministerul recunoaşte că incidentul este unul „relevant din punct de vedere al securităţii”. „Luăm foarte în serios furtul, deoarece astfel de muniţie nu trebuie să ajungă în mâini greşite”, a declarat o purtătoare de cuvânt pentru Der Spiegel.
Din perspectiva ministerului, firma civilă de transport a încălcat cerinţele de securitate privind transportul de muniţie sensibilă. Contractul prevedea ca societatea să garanteze paza încărcăturii armatei germane. În mod normal, sunt repartizaţi doi şoferi, astfel încât unul dintre ei să supravegheze vehiculul chiar şi în timpul pauzelor.
În transportul de săptămâna trecută, regulile nu au fost respectate. Conform primelor investigaţii, oprirea din noaptea de luni spre marţi nu era prevăzută, şoferul luând spontan decizia de a se caza la un hotel. În acest timp, camionul şi încărcătura au rămas nesupravegheate.
Investigație comună: jaf întâmplător sau acţiune planificată
Armata germană anchetează acum împreună cu poliţia locală pentru a stabili cine se află în spatele furtului de muniţie. În cercurile Bundeswehr-ului se consideră puţin probabil ca jaful să fi fost unul întâmplător. Temerea este că transportul era monitorizat, iar hoţii au acţionat când şoferul a făcut oprirea neplanificată la Burg.
În iunie, autorităţile germane au deschis o anchetă după incendierea mai multor camioane ale armatei la Erfurt, existând suspiciuni privind un posibil sabotaj rusesc.












