Armata germană se grăbește SĂ PLECE din Afganistan

Publicat:

Armata germană pregăteşte o retragere mai rapidă din Afganistan decât era prevăzut anterior, fiind avansată data de 4 iulie, reiese din informarea făcută de Ministerul Apărării către parlamentul de la Berlin, potrivit informaţiilor primite miercuri de agenţia dpa, preluate de agerpres.

În prezent se desfăşoară consultări cu aliaţi din NATO, în urma cărora retragerea celor 1.100 de militari germani ar putea avea loc încă din 4 iulie.


Citește și: Polițistul Derek Chauvin este VINOVAT de asasinarea lui George Floyd

Statele Unite, care furnizează cel mai numeros contingent forţei NATO de 10.000 de militari, şi-a fixat ca dată de finalizare a retragerii din Afganistan 11 septembrie, când se vor împlini 20 de ani de la atacurile teroriste din 2001.

Un purtător de cuvânt al Ministerul Apărării de la Berlin a afirmat pentru dpa că statele implicate examinează în prezent provocările şi consecinţele, el adăugând că 4 iulie este avută în vedere ca data finală de retragere.

Decizia finală va depinde însă de NATO, a adăugat el.

Citește și: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a împlinit 95 de ani

Ministrul apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, stabilise anterior mijlocul lui august ca termen limită al retragerii.

Purtătorul de cuvânt a insistat pe provocările de ordin logistic, având în vedere că cea mai mare parte a echipamentelor vor fi repatriate în Germania pe calea aerului.

Planuri anterioare propuneau că o parte dintre echipamente să fie abandonate în Afganistan, iar cele prezentând risc de securitate să fie distruse. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Samsung se așteaptă să obțină profituri cu peste 1400% mai mari datorită cererii mari de cipuri

Samsung se așteaptă să obțină profituri cu peste 1400% mai mari datorită cererii mari de cipuri Adoptarea pe scară largă a inteligenței artificiale a dus...

Regele danez îşi declară dragostea pentru Groenlanda în timpul unei vacanţe alături de familia sa

Regele danez îşi declară dragostea pentru Groenlanda în timpul unei vacanţe alături de familia sa Regele Frederik al X-lea al Danemarcei a declarat că Groenlanda...

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării La summitul său apropiat, marcând 75 de ani de la înființarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.