Armata germană sispendă achiziţia noilor blindate Puma până când acestea vor îndeplini cerinţele operaţionale

Publicat:

Armata germană (Bundeswehr) va suspenda achiziţia noilor blindate Puma până când acestea vor îndeplini cerinţele operaţionale, a anunţat luni ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, după ce o verificare a acestor vehicule în cadrul unui exerciţiu de luptă a fost un eşec, relatează agenţiile Reuters şi DPA, potrivit agerpres

”Recentele defecţiuni ale vehiculelor de luptă ale infanteriei Puma sunt un eşec major”, a transmis social-democrata Christine Lambrecht într-o declaraţie, adăugând că a cerut să i se prezinte până săptămâna viitoare un raport asupra acestei probleme.


Citește și : Iranul NU are nevoie de nicio ‘permisiune’ pentru dezvoltarea relaţiilor sale cu Rusia

”Atât timp cât nu se va dovedi că vehiculele sunt stabile, nu va exista o a doua comandă (…) Trupele noastre trebuie să se poată baza pe sisteme de armament robuste şi stabile în luptă”, a subliniat ea.

Niciunul dintre cele 18 blindate Puma produse de o asociere a companiilor germane Rheinmetall şi Krauss-Maffei Wegmann şi care formează primul lot de astfel de vehicule achiziţionate de Bundeswehr nu a trecut probele în cadrul unui test de luptă, problemele variind de la defecţiuni ale sistemelor electronice până la starea cablurilor şi capacitatea operaţională.

Aceasta din urmă a scăzut la zero în decurs de numai câteva zile de teste, se arată într-o scrisoare transmisă conducerii Ministerului Apărării de către comandantul Diviziei a-10 mecanizată, generalul Ruprecht von Butler, scrisoare consultată de publicaţia Der Spiegel.

Citește și : The Guardian: În Ucraina am constatat că amenințarea cea mai mare la adresa lumii ruse nu e Vestul – e Putin

Puma este un vehicul de luptă al infanteriei multifuncţional şi a cărui producţie a fost lansată în anul 2009, dar a fost omologat abia anul trecut. Vehiculul este destinat să înlocuiască blindatele Marder – acestea din urmă fiind incluse şi în ajutorul militar oferit Ucrainei – şi a fost ales pentru echiparea începând de anul viitor a contingentului german din forţa de reacţie rapidă a NATO.

În urma rezultatelor dezamăgitoare de la teste şi a suspendării noilor achiziţii de blindate Puma, vehiculele Marder vor fi deocamdată menţinute, a precizat luni Ministerul german al Apărării.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.