Armata israeliană A DEMOLAT casa unui palestinian care a ucis trei evrei – VIDEO

Armata israeliană a demolat miercuri în Cisiordania ocupată locuinţa unui palestinian care a ucis pe 26 septembrie trei israelieni la intrarea într-o colonie, înainte de a fi împuşcat, a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene, relatează AFP, potrivit agerpres.

Casa autorului atacului, un palestinian în vârstă de 37 de ani, se afla în satul Beit Surik. El a ucis cu un pistol trei gardieni israelieni la intrarea în colonia Har Adar din Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de statul evreu de peste 50 de ani.

Citeşte şi: Două garnituri de metrou s-au ciocnit în Singapore. 25 de oameni sunt răniţi – VIDEO

Coloniile sunt aşezări civile israeliene ridicate pe teritoriul palestinian.

Potrivit purtătorului de cuvânt al armatei israeliene, demolarea a avut loc fără incidente.

Criticii acestor demolări le denunţă ca fiind o pedeapsă colectivă ce afectează familii, care ajung în stradă. La rândul său, Israelul se apără invocând efectul disuasiv al demolărilor pentru cei care ar fi tentaţi să treacă la fapte.

Tags: Beit Surikcisiordaniacolonia Har AdardemolareisraelPalestina
Categorii: Sinteze