X

Armata israeliană demolează casele a doi palestinieni acuzaţi de crimă în Cisiordania

Forţele israeliene au demolat cu buldozerul şi cu explozibili casele a doi palestinieni acuzaţi că au ucis un paznic israelian în aprilie la intrarea într-o colonie din Cisiordania ocupată, relatează marţi France Presse, potrivit agerpres

Israelul, a cărui armată ocupă din 1967 Cisiordania, un teritoriu palestinian, distruge regulat casele palestinienilor acuzaţi de atacuri mortale antiisraeliene. Guvernul apără efectul disuasiv al acestor demolări, dar criticii acestei practici o denunţă ca o pedeapsă colectivă şi în urma căreia familii ajung în stradă.

Citește și : Ursula von der Leyen lansează un apel la solidaritate pentru rezolvarea crizei gazelor

La 29 aprilie, paznicul Vyacheslav Golev, în serviciu la una dintre intrările în aşezarea Ariel din nordul Cisiordaniei, a fost ucis prin împuşcare. Forţele israeliene au anunţat a doua zi arestarea a doi palestinieni înarmaţi acuzaţi de comiterea atacului.

Marţi, în satul Qarawat Bani Hassan, la nord-vest de Ariel, armata israeliană şi poliţia de frontieră au distrus casele suspecţilor Yehya Meri şi Yussef Assi.

Casa lui Yehya Meri a fost distrusă cu explozibili, potrivit jurnaliştilor AFP la faţa locului.

Cea a lui Yussef Assi cu buldozere, potrivit agenţiei oficiale palestiniene Wafa.

“Demolările au avut loc după ce recursul familiilor teroriştilor a fost respins de Curtea Supremă” israeliană, a indicat armata.

Citește și : Germania este în pragul recesiunii după ce încrederea în economie s-a prăbuşit în luna iulie

“Sute de palestinieni au provocat revolte violente” în timpul operaţiunilor de demolare, a adăugat aceasta. Ei “au aruncat cu pietre, cocteiluri Molotov şi cauciucuri arse în soldaţi. Forţele au răspuns cu mijloace de dispersare a revoltelor”.

Nu s-au anunţat răniţi în cele două tabere.

Aproximativ 475.000 de israelieni locuiesc în colonii – considerate ilegale conform dreptului internaţional – în Cisiordania, unde trăiesc 2,8 milioane de palestinieni.

Tags: cisiordaniacolonieQarawat Bani HassanVyacheslav Golev
Categorii: Sinteze