Confruntarea cu Iranul rămâne o chestiune de ore și mai ales de cuvinte. În public, liderii fac schimb de amenințări apocaliptice, în timp ce în culise măsoară marjele înguste pentru o soluție diplomatică care pare mai mult sperată, decât urmărită.
La Teheran, ia amploare retorica obișnuită a sfidării, în timp ce la Washington, secretarul de stat Marco Rubio încearcă să readucă dezbaterea la un nivel de calcul și prudență, scrie „Avvenire” (Italia). „Nimeni nu știe” cine ar prelua puterea în Iran dacă Ali Khamenei ar fi înlăturat, a recunoscut el în fața Comisiei pentru Relații Externe a Senatului, numind un astfel de scenariu „mult mai complex” decât cel venezuelean și necesitând o analiză „foarte atentă”, potrivit stiripesurse.
Citește și: FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova
Cuvinte care contrastează cu tonul lui Donald Trump, care a revenit pe platforma Truth pentru a reitera că timpul pentru a se „așeza la masa discuțiilor” pe teme nucleare se scurge și că „următorul atac va fi mult mai grav” decât cel din iunie. De la Teheran, un consilier de tang înalt al Liderului Suprem a avertizat că „orice acțiune militară americană” „va declanșa represalii, nu numai împotriva țintelor americane și israeliene, ci și împotriva oricărei națiuni care le susține”, în timp ce ministrul de externe Abbas Araghchi a insistat să apeleze la un dialog „bazat pe respect și interese reciproce”, avertizând însă că forțele armate iraniene au „degetul pe trăgaci”
Mai multe surse israeliene relatează că Trump are în vedere o operațiune amplă, care nu se limitează la atacarea infrastructurii, ci vizează detronarea conducerii ayatollahilor și facilitarea unei tranziții. Emisiunile regionale de știri reiterează mesajul lui Ali Shamkhani, consilier al Liderului Suprem, conform căruia „orice acțiune militară americană va fi considerată începutul unui război” și va primi un răspuns „imediat și fără precedent”, îndreptat „spre inima orașului Tel Aviv”. Pe celălalt front, amenințarea americană ia o formă din ce în ce mai concretă. „O Armată masivă se îndreaptă spre Iran”, a scris Trump, descriind o flotă „mai mare” decât cea trimisă în Venezuela, condusă de portavionul Abraham Lincoln și pregătită să acționeze „cu viteză și violență, dacă este necesar”. Rubio a încercat să prezinte desfășurarea ca pe o chestiune de autoapărare, vorbind despre necesitatea de a „poziționa resurse” pentru a proteja personalul și aliații de posibile atacuri iraniene. Cu toate acestea, el a subliniat și că Iranul este „mai slab ca niciodată”, fiind afectat de o economie în colaps și de tensiuni sociale care, în opinia sa, sunt destinate să reapăre. În Europa, cancelarul german Friedrich Merz a declarat că „zilele Republicii Islamice sunt numărate”, în timp ce la Bruxelles se discută despre înăsprirea sancțiunilor și, la insistența Italiei, despre posibila includere a Gărzilor Revoluționare pe lista organizațiilor teroriste a UE. Beijingul, prin intermediul ambasadorului său la ONU, Fu Cong, a avertizat Consiliul de Securitate împotriva oricărui „aventurism militar”, îndemnându-l să „nu pună paie pe foc”. Kremlinul, aliatul tradițional al Teheranului, a emis un avertisment mai măsurat, dar nu mai puțin semnificativ, în timp ce Iranul a avertizat țările arabe vecine să nu ofere baze pentru potențialele atacuri americane.
Surse ale serviciilor de informații asigură că operațiunea americanilor de desfășurare în regiune a fost finalizată și că o serie de ținte – de la situri militare la centre de putere Pasdaran – se află deja în vizorul său. Grupul de atac Abraham Lincoln operează în Golf, susținut de trei distrugătoare, șase nave de război și avioane stealth F-35C, iar BBC relatează și de sosirea avioanelor de luptă F-15, a zecilor de avioane de transport și de realimentare, precum și a dronelor și avioanelor spion observate în apropierea spațiului aerian iranian. Potrivit analiștilor occidentali, unele dintre aceste mijloace transportă sisteme suplimentare de apărare aeriană, confirmând dorința de a proteja bazele și aliații de represalii.
Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa
Londra a trimis și ea o escadrilă de avioane Typhoon „pentru a consolida securitatea regională”. Pe masa de lucru a Casei Albe rămân: atacarea infrastructurii militare, slăbirea aparatului represiv intern sau încercarea de a decapita conducerea, aceasta fiind opțiunea cea mai riscantă și imprevizibilă. Araghchi continuă să sublinieze disponibilitatea Iranului de a încheia un „acord nuclear echitabil” care să garanteze „absența armelor nucleare”, însă după miile de morți, victime ale represiunii interne și zecile de mii de arestări, promisiunea de a opri îmbogățirea uraniului s-ar putea să nu mai fie suficientă. Între timp, Italia a dispus evacuarea personalului neesențial de la ambasada sa din Teheran. Ca și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, regimul se confruntă și cu o nouă urgență internă: un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a lovit centrul și sudul Iranului, iar din cauza întreruperii mijloacelor de comunicare nu se știe dacă există victime. Într-o țară prinsă între amenințarea externă și fragilitatea internă, diplomația pare să se retragă, în timp ce forțele armate avansează, tăcute și deja desfășurate.
