X

Armata nepaleză a recuperat 5 cadavre şi 11 tone de gunoi de pe Everest

Armata nepaleză a recuperat 5 cadavre şi 11 tone de gunoi de pe Everest

Soldaţii nepalezi au recuperat cinci cadavre de pe Muntele Everest şi de pe vârfurile învecinate Lhotse şi Nuptse, în timpul unei operaţiuni de ecologizare, transmite marţi agenţia DPA, potrivit stiripesurse.ro.

Recruţii au adunat 11 tone de gunoi începând din aprilie, potrivit armatei.

Citeşte şi: Mai multe ţări de pe flancul estic al NATO se reunesc la Riga – Stiripesurse.md

Cu o altitudine de 8.849 de metri, Everest este cel mai înalt munte din lume şi a căpătat, de asemenea, trista notorietate de a fi groapa de gunoi aflată la cea mai mare înălţime. Tone de obiecte abandonate, precum corturi şi îmbrăcăminte, ambalaje pentru alimente, aragazuri, sticle de apă goale, cutii de bere şi butelii de oxigen sunt lăsate în urmă de mii de aventurieri.

Armata nepaleză a recuperat 5 cadavre şi 11 tone de gunoi de pe Everest

Pe munte există şi rămăşiţe umane, zeci de cadavre dintre care unele sunt folosite de alpinişti pe post de reper, pe traseu.

Când oamenii mor pe munte, ei sunt adesea lăsaţi în urmă. Aceasta deoarece recuperarea unui cadavru îngheţat este dificilă şi costisitoare – operaţiunea costă între 32.000 şi 64.500 de dolari, conform alpinistului şi bloggerului american Alan Arnette.

În cele mai multe cazuri, o echipă de şase până la zece şerpaşi experimentaţi, dotaţi cu butelii de oxigen, este desfăşurată la faţa locului, iar un elicopter transportă cadavrul de pe munte. Cu toate acestea, unele familii îi lasă acolo pe cei dragi decedaţi, ştiind cât de mult iubeau aceştia muntele.

Tags: cadavreEverestgunoi
Externe