Armata nigeriană a eliberat peste 1.000 de persoane ţinute captive de Boko Haram

Publicat:

Peste 1.000 de persoane ţinute captive în Nigeria de gruparea teroristă Boko Haram au fost salvate, potrivit armatei nigeriene citate de agenţia dpa, scrie agerpres.

Dintre cei eliberaţi, majoritatea erau femei, copii şi tineri care au fost forţaţi să lupte alături de Boko Haram, a precizat luni purtătorul de cuvânt al armatei, Texas Chukwu.


Citește și : Liban : Premierul Saad Hariri anunță că mişcarea sa a pierdut o treime din mandate în parlament

Nu este clar când a fost efectuată misiunea, care s-a desfăşurat de-a lungul a patru sate din statul Borno şi a fost realizată în cooperare cu o forţă internaţională, din Camerun, Ciad, Nigeria, Niger şi Benin, special înfiinţată pentru a combate Boko Haram.

Gruparea Boko Haram, activă în principal în nord-estul Nigeriei şi zonele adiacente, a îngrozit întreaga lume în 2014 odată cu răpirea a peste 200 de eleve din Chibok.

Cel puţin 20.000 de oameni au fost ucişi în atacuri ale grupării începând cu anul 2009.

Citește și : Yemen : Avioanele coaliţiei conduse de Arabia Saudită au bombardat palatul prezidenţial din Sanaa

Aproximativ 2,5 milioane de persoane au fugit din cauza violenţelor din nord-estul Nigeriei, iar mai mult de cinci milioane depind de ajutorul alimentar, potrivit cifrelor ONU.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe Imaginile și clipurile video din timpul abuzurilor lui Gisèle Pelicot au fost...

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple Apple conta pe noile funcții de inteligență artificială pentru a face...

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.