Armata R.Moldova va efectua exerciţii de apărare antiaeriană împreună cu partenerii pentru a asigura siguranţa liderilor europeni

Publicat:

Armata Republicii Moldova va efectua, de joi până pe 2 iunie, exerciţii de apărare antiaeriană împreună cu Franţa, Marea Britanie, România şi SUA pentru a asigura securitatea celor aproape 50 de lideri care vor participa joia viitoare la cel de-al doilea summit al Comunităţii Politice Europene (EPC), transmite EFE, potrivit agerpres.

“Instruirea face parte din eforturile coordonate ale instituţiilor din domeniul securităţii şi apărării naţionale necesare bunei desfăşurări a summitului EPC din 1 iunie şi menţinerii măsurilor de securitate şi protecţie pe întreg teritoriul ţării noastre”, precizează Ministerul Apărării de la Chişinău.


Citește și :  Joe Biden a comemorat victimele atacului armat dintr-o şcoală din Uvalde

Exerciţiile, denumite “Bastion Aerian – 2023”, se vor desfăşura pentru prima dată în Republica Moldova şi vor implica peste 200 de militari moldoveni, francezi, britanici, români şi americani ce vor “asigura protecţia antiaeriană a obiectivelor desemnate în contextul summitului”.

Un număr de 47 de şefi de stat şi de guvern, dintre care 46 şi-au confirmat deja prezenţa, precum şi preşedinţii Consiliului European, Comisiei Europene şi Parlamentului European, au fost invitaţi la summitul care va avea loc la Castelul Mimi din Bulboaca, la 35 de kilometri de Chişinău.

Autoritatea Aeronautică Civilă din Republica Moldova (AAC) a anunţat din februarie că va închide parţial spaţiul aerian în perioada 1 – 2 iunie din cauza summitului.

Ministerul Apărării i-a informat pe cetăţenii moldoveni că, de joi până sâmbătă, unităţi de transport militar vor intra în Republica Moldova prin punctul de trecere a frontierei de la Leuşeni şi se vor deplasa la bazele de antrenament de la Chişinău şi Bulboaca.

Citește și : C.Q. Brown este noul şef de stat-major al SUA

Intenţia Republicii Moldova este de a avertiza cetăţenii cu privire la aceste mişcări, pe fondul războiului din Ucraina vecină şi al tensiunilor cu Rusia în legătură cu teritoriul separatist moldovenesc Transnistria şi cu politica pro-europeană a actualului guvern al fostei republici sovietice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.