Armata rusă a atacat un centru pentru persoane cu dizabilităţi din apropiere de Harkov

Publicat:

Forţe ruse au luat ca ţintă, vineri, un centru pentru persoane cu dizabilităţi din apropiere de Harkov (est), însă fără să facă victime, potrivit unui prim bilanţ al serviciilor ucrainene de urgenţă, după ce au atacat un spital pediatric şi o maternitate la Mariupol, relatează AFP, conform news.ro.

”Inamicul a lovit azi (vineri) o instituţie specială pentru persoane cu dizabilităţi, în apropiere de Oskil”, anunţă într-o postare pe Telegram şeful administraţiei regionale, Oleh Sinegubov.


Citeşte şi: China îşi majorează semnificativ cheltuielile militare – Black News

El precizează că 330 de persoane – inclusiv zece în scaun cu rotile şi 50 care nu se pot deplasa – se aflau în instituţie la momentul atacului.

În total, 73 de persoane au fost evacuate, mai precizează Sinegubov.

”Din fericire, nu există victime”, au anunţat, mai târziu, salvatori ucraineni, care precizează că ”şarpantele clădirii au fost distuse la nivelul etajelor doi şi trei”.

”Ruşii au comis din nou un atac brutal împotriva unor civili”, deplânge Oleh Sinegubov.

”Aceasta este o crimă de război împotriva unor civili, un genocid al naţiunii ucrainene!”, denunţă el pe Telegram.

Acest atac are loc la două zile după atacuri aeriene care au atins un spital pediatric şi o maternitate, la Mariupol, un port asediat în sudul Ucrainei.

Citeşte şi: SUA spun că Ucraina NU are nevoie de avioane, ci mai degrabă de rachete sol-aer – Black News

Aceste atacuri – care au provocatun val de indignare în întreaga lume – s-au soldat cu trei morţi, inclusiv o fată, şi numeroşi răniţi.

Potrivit lui Oleh Sinegubov, armata rusă ”n-are altceva de făcut decât să atace în mod cinic populaţia civilă” în faţa rezistenţei armatei ucrainene, după mai bine de două săptămâni de confruntări armate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski nu intenţionează să îi acorde un interviu jurnalistului american Tucker Carlson

Zelenski nu intenţionează să îi acorde un interviu jurnalistului american Tucker Carlson Volodimir Zelenski nu intenţionează să îi acorde un interviu prezentatorului conservator american...

Tucker Carlson anunţă un interviu-bombă cu Zelenski

Tucker Carlson anunţă un interviu-bombă cu Zelenski Tucker Carlson, jurnalistul american controversat care a realizat un interviu cu liderul rus Vladimir Putin, a reușit să...

Ucraina îşi retrage trupele dintr-un cartier al oraşului strategic Ceasov Iar

Ucraina îşi retrage trupele dintr-un cartier al oraşului strategic Ceasov Iar Armata ucraineană a confirmat joi că şi-a retras trupele dintr-un cartier al oraşului strategic...

Rusia este dispusă să exporte în continuare gaze spre Europa. Kievul vrea să-i închidă robinetul

Rusia este dispusă să exporte în continuare gaze spre Europa. Kievul vrea să-i închidă robinetul Rusia este gata să continue să livreze gaze Europei şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.