X

Armata rusă a lansat vineri cel puțin 76 de rachete – armata ucraineană

Datele preliminare sugerează că armata rusă a lansat vineri cel puțin 76 de rachete, potrivit lui Valeriy Zaluzhny, comandantul suprem al Forțelor Armate ale Ucrainei, scrie CNN, informează mediafax.

Din cele 76 de rachete, 72 au fost rachete de croazieră de tipul Kh-101, Kalibr și Kh-22. Celelalte 4 au fost rachete ghidate pentru avioane, Kh-59 și KH31P.

Citește și : Macron vrea să discute cu Putin despre atacurile cu drone şi securitatea centralelor nucleare

Rachetele au fost lansate din Marea Caspică și Marea Neagră.

Șeful militar suprem al Ucrainei a adăugat că 60 de rachete au fost distruse.

Oficialii ucraineni spun că orașul sudic Kryvyi Rih a fost printre cele mai afectate. Oleksandr Vilkul, șeful administrației militare a orașului Kryvyi Rih, a vorbit pentru televiziunea ucraineană și a anunțat că au murit cel puțin două persoane, iar opt persoane sunt rănite, inclusiv patru copii. Doi dintre răniți sunt în stare gravă.

Instalația de infrastructură energetică a orașului a fost complet distrusă.

O rachetă a lovit o clădire de apartamente.

Echipele de salvare căutau printre dărâmături, iar unele persoane erau încă date dispărute.

Lovitura a afectat, de asemenea, 596 de persoane care se aflau în minele din regiune, iar lucrările de salvare continuă și acolo, 246 de persoane fiind scoase la suprafață până în prezent.

Citește și : Consiliul European cere Rusiei să înceteze atacurile asupra instalaţiilor nucleare civile

 

Au fost întreruperi de urgență ale energiei electrice.

“Apa este furnizată în oraș parțial cu ajutorul generatoarelor. Sistemul de furnizare a gazului este complet susținut de generatoare”, la fel ca și spitalele din zonă, a spus el. “Jumătate din stațiile de comunicații mobile sunt deja conectate. A doua jumătate funcționează cu ajutorul generatoarelor”.

Tags: armataMarea Caspicamarea neagrarachete
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina