Armata rusă acuză Kievul că a bombardat o tabără de prizonieri ucraineni, făcând zeci de morţi – VIDEO

Publicat:

Armata rusă a acuzat vineri forţele ucrainene că au bombardat intenţionat în timpul nopţii o tabără de prizonieri de război ucraineni aflată sub controlul separatiştilor proruşi în Donbas (estul Ucrainei), făcând zeci de morţi, informează vineri France Presse, potrivit agerpres.

Potrivit Moscovei, acest bombardament a făcut 40 de morţi, în timp ce autorităţile proruse din regiunea Doneţk, unde se află tabăra, au menţionat un bilanţ mai mare.


Citeşte şi: Scumpirea petrolului şi gazelor A DUBLAT profitul şi vânzările grupului OMV – Black News

Ministerul Apărării rus a declarat într-un comunicat că tirurile unui sistem de artilerie Himars, furnizat Ucrainei de Statele Unite, au lovit închisoarea Olenivka (Elenovka, în rusă), situată la aproximativ 30 de kilometri sud-vest de Doneţk, capitala separatiştilor din regiunea cu acelaşi nume.

În ultimele săptămâni, lansatoarele de rachete multiple Himars s-au dovedit a fi deosebit de precise împotriva poziţiilor armatei ruse.

“Această provocare scandaloasă are ca scop să-i sperie pe soldaţii ucraineni şi să-i descurajeze să se predea”, potrivit ministerului rus.

La rândul său, liderul separatiştilor proruşi din Doneţk, Denis Puşilin, a declarat la canalul rusesc de televiziune Rossia 24 că autorităţile ucrainene “au dat ordin de eliminare a acelor (prizonieri) care au mărturisit” despre abuzurile comise “de forţele ucrainene”, notează AFP.

El a anunţat un bilanţ de 47 de morţi, în timp ce forţele de apărare ale teritoriului separatist au menţionat 53 de morţi.

Televiziunea publică rusă a difuzat imagini prezentate ca fiind ale barăcilor carbonizate, fără a arăta victime. AFP nu a putut verifica aceste afirmaţii dintr-o sursă independentă.

Ministerul rus precizează că în închisoare erau deţinuţi în special membri ai regimentului Azov, care s-a remarcat în apărarea oraşului Mariupol împotriva armatei ruse şi pe care Moscova îl acuză că este o formaţiune neonazistă.

După lungi săptămâni de asediu şi rezistenţă la combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, aproximativ 2.500 de combatanţi ucraineni s-au predat în mai. Autorităţile ruse au indicat că ei vor fi încarceraţi la Olenivka.

Armata rusă nu a indicat câte persoane sunt deţinute în prezent în această închisoare. La rândul său, Denis Puşilin a menţionat vineri aproximativ 200 de prizonieri.

Citeşte şi: Ruşii vor CIOPÂRŢIREA Ucrainei (FOTO)! Ţara vecină ar rămâne doar cu regiunea Kiev – Black News

Autorităţile ruse şi separatiste au anunţat anterior că pregătesc un proces pentru crime de război împotriva soldaţilor ucraineni care au luptat la Mariupol, un oraş-port devastat de lupte în urma ofensivei Kremlinului.

Rusia este acuzată că a bombardat fără discriminare oraşul, ucigând mii sau chiar zeci de mii de civili. Moscova dă vina pentru distrugeri pe forţele ucrainene, aminteşte France Presse.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

FSB susţine că a dejucat o serie de atacuri militante în sudul Rusiei

FSB susţine că a dejucat o serie de atacuri militante în sudul Rusiei Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a...

Un misterios complot ucrainean a pus Moscova pe jar: Apel rar din partea Rusiei către Pentagon

Un misterios complot ucrainean a pus Moscova pe jar: Apel rar din partea Rusiei către Pentagon La începutul acestei luni, şeful Pentagonului, Lloyd Austin. a...

Drone ucrainene au lovit un bombardier strategic rus pe un aerodrom din nordul Rusiei (presa ucraineană)

Drone ucrainene au lovit un bombardier strategic rus pe un aerodrom din nordul Rusiei (presa ucraineană) Drone de atac ucrainene au lovit un bombardier strategic...

Vehiculele Bradley americane fac ravagii în rândul trupelor ruse: cum reușesc ucrainenii deși sunt inferioare tancurilor rusești

Vehiculele Bradley americane fac ravagii în rândul trupelor ruse: cum reușesc ucrainenii deși sunt inferioare tancurilor rusești Într-un peisaj înzăpezit de lângă Stepove, în estul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.