Armata rusă adoptă poziţii defensive

Publicat:

Armata rusă s-a retras la peste 30 km est de Kiev în ultimele 24 de ore şi a început să stabilească poziţii defensive pe mai multe fronturi din Ucraina, a declarat miercuri un înalt oficial al Pentagonului, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Ucrainenii au reuşit să-i respingă pe ruşi la 55 km la est şi nord-est de Kiev”, a declarat presei sub protecţia anonimatului înaltul oficial american, în timp ce Pentagonul estima marţi că forţele ruse se aflau la 15 până la 20 km de centrul capitalei ucrainene.


Citește și : Autorităţile franceze au îngheţat 800 de milioane de dolari din activele oligarhilor ruşi

“Începem să constatăm că se retrag şi că stabilesc poziţii defensive”, a adăugat el.”Nu înseamnă că nu avansează, ci că nu încearcă să avanseze. Ocupă poziţii defensive”.

De asemenea, forţele ruse rămân blocate la zece km de centrul oraşului Cernihov, la nord-est de Kiev, potrivit estimărilor Pentagonului. În această zonă, “cedează teren, se mişcă în direcţia opusă, dar nu cu mult”, a menţionat el.

În Harkov, unde luptele rămân intense, forţele ruse se află încă la 15 până la 20 de km de centrul oraşului şi se confruntă cu o rezistenţă “foarte fermă” din partea ucrainenilor.

Potrivit oficialului Departamentului american al apărării, armata rusă pare să acorde prioritate acum regiunilor separatiste pro-ruse Lugansk şi Doneţk.”Pun mult mai multă energie în regiunea Lugansk/Doneţk şi mai ales în jurul Lugansk-ului”.

“Credem că încearcă să imobilizeze forţele ucrainene” care au fost desfăşurate din 2014 de-a lungul liniei frontului cu zonele separatiste “pentru ca acestea să nu poată fi folosite în altă parte”, a spus el.

Citește și : NATO instalează patru noi grupuri de luptă pe flancul estic! România este cap de listă!

În sud, Pentagonul notează că marina rusă foloseşte pentru realimentare portul Berdiansk de la Marea Azov. Berdiansk este unul din puţinele oraşe unde forţele ruse au reuşit să preia controlul, în a 28-a zi a ofensivei lor.

Pentagonul nu vede nicio schimbare a situaţiei din jurul oraşului Odesa. Dacă la începutul acestei săptămâni s-au tras mai multe rachete în direcţia oraşului de pe nave ruseşti, acest lucru nu s-a mai produs marţi sau miercuri, a spus oficialul american.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Generalul Sîrskîi, șeful armatei ucrainene, a dat ordinul acum în cel mai fierbinte punct de pe front

Generalul Sîrskîi, șeful armatei ucrainene, a dat ordinul acum în cel mai fierbinte punct de pe front Comandantul forțelor armate ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi, a...

Dronă interceptată în apropierea centralei nucleare Kursk, care nu a fost afectată

Dronă interceptată în apropierea centralei nucleare Kursk, care nu a fost afectată Armata rusă a interceptat joi o dronă ucraineană lângă oraşul rus Kurceatov, dar...

NATO va discuta pe 12 octombrie autorizarea atacurilor ucrainene mai adânci în Rusia

NATO va discuta pe 12 octombrie autorizarea atacurilor ucrainene mai adânci în Rusia Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunțat că la următoarea reuniune...

Noul şef al NATO, Mark Rutte, a ajuns azi la Kiev

Noul şef al NATO, Mark Rutte, a ajuns azi la Kiev Noul secretar general al NATO, Mark Rutte, a sosit la Kiev joi, la nici...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.