X

Armata rusă va fi înzestrată cu noile avioane ‘invizibile’ SU-57

Compania rusă de stat United Aircraft Corporation (UAC) și Ministerul Apărării de la Moscova vor semna până la finalul verii un contract pentru livrarea primului lot de avioane invizibile pe radar de tip SU-57, a declarat Yuri Sliusar, președintele UAC, potrivit presei ruse, informaţie preluată şi de mediafax.

Până la sfârșitul verii, cred că probabil la Parcul Patriot (un parc tematic în zona Kubinka, unde va avea loc o expoziție militară în 21-26 august), vom semna contracte pentru primul lot cu Ministerul Apărării. Livrările vor începe anul viitor “, a declarat oficialul la postul de televiziune Rossiya-1.

Citeşte şi: Atac terorist într-o secţie de poliţie din Spania – VIDEO

Aeronava invizibilă pe radar Su-57, care a zburat pentru prima dată în ianuarie 2010, este un avion de vânătoare de generația a cincea ce poate fi echipat cu mare varietate de bombe şi rachete și se remarcă prin super-manevrabilitate.

Primul lot, care va cuprinde 12 avioane Su-57, urmează să fie livrat în anul 2019.

Citeşte şi: Ambasada SUA din Turcia a fost atacată cu focuri de armă 

Tags: avioanerusiaSU-57United Aircraft Corporation (UAC)
Categorii: Știrile zilei