
BeastWatchNews.com
Armata siriană nu se află în oraşul Manbij, a declarat vineri comandamentul central american (Centcom) după anunţul forţelor siriene că au intrat în această localitate din nordul ţării după şase ani de absenţă, informează France Presse, scrie agerpres.
“În ciuda unor informaţii incorecte privind modificări în rândul forţelor militare în oraşul Manbij, (coaliţia antijihadistă condusă de Statele Unite) nu a constatat elemente care dovedesc aceste afirmaţii”, a declarat locotenent-colonelul Earl Brown, purtătorul de cuvânt al Centcom.
Citește și : Lavrov: Rusia aşteaptă clarificări din partea SUA cu privire la anunţata lor retragere din Siria
Manbij este un oraş strategic situat în apropierea graniţei cu Turcia şi unde forţele kurde au fost desfăşurate începând din 2016.
Membri ai forţelor speciale franceze şi americane sunt de asemenea staţionaţi acolo, dar plecarea americanilor este planificată în cadrul retragerii din Siria anunţată săptămâna trecută de preşedintele Donald Trump.
Purtătorul de cuvânt al Centcom a cerut tuturor părţilor să respecte “integritatea Manbij şi securitatea cetăţenilor săi”.
“Misiunea noastră nu s-a schimbat. Vom continua să îi susţinem pe partenerii noştri de coaliţie în timp ce efectuăm o retragere voluntară şi controlată a trupelor luând toate măsurile posibile pentru a asigura siguranţa soldaţilor şi cea a partenerilor noştri pe teren”, a declarat el.
Retragerea americană a constrâns forţele kurde ce luptă împotriva jihadiştilor să caute aliaţi pentru a evita un posibil atac din partea Turciei, care îi consideră pe aceşti combatanţi “terorişti”.
Citește și : Un gard de circa 60 de kilometri a fost construit la frontiera dintre Ucraina și Peninsula Crimeea
“Unităţi ale armatei arabe siriene au intrat în Manbij”, a anunţat purtătorul de cuvânt al armatei siriene la televiziunea oficială.
Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), armata şi miliţiile aliate au fost desfăşurate în sectoarele de nord şi la vest de oraş, creând o “zonă tampon” între teritoriile deţinute de rebelii pro-Ankara şi Manbij.
Peste 300 de combatanţi proregim au fost desfăşuraţi în regiunea Manbij, potrivit Observatorului.
This post was last modified on 28/12/2018 19:45 19:45