Armata SUA retrage provizoriu militari staţionaţi în Libia din cauza amplificării tulburărilor

Publicat:

Armata americană a anunţat duminică într-un comunicat că retrage provizoriu militari staţionaţi în Libia, fără să precizeze numărul lor, din cauza luptelor violente dintre trupele proguvernamentale şi forţele loiale mareşalului Khalifa Haftar, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”Din cauza amplificării tulburărilor din Libia, un contingent al forţelor americane de sprijin pentru Comandamentul SUA pentru Africa (Africom) a fost delocalizat temporar din ţară, ca răspuns la situaţia privind securitatea din teren”, a indicat Africom, cu sediul la Stuttgart (Germania), în comunicat, care nu precizează numărul militarilor vizaţi de această retragere.


Citește și : Atac ARMAT în Danemarca – Cel puțin 14 oameni au fost arestați

Africom s-a limitat să reamintească faptul că misiunea americană din Libia oferă ”sprijin militar reprezentanţelor diplomatice, activităţilor antiteroriste, precum şi întăririi parteneriatelor şi securităţii în întreaga regiune”.

Comandamentul american pentru Africa ”va continua să urmărească evoluţia situaţiei din teren şi va examina posibilitatea revenirii prezenţei militare americane la momentul potrivit”, a dat asigurări şeful Africom, generalul Thomas D. Waldhauser, în comunicat, subliniind că ”realitatea din teren este din ce în ce mai complexă şi imprevizibilă”.

Duminică, ofensiva forţelor mareşalului Haftar în direcţia Tripoli era frânată de către trupe ale guvernului de uniune naţională (GNA), recunoscut de către comunitatea internaţională, în timp ce Libia riscă să ajungă din nou în război civil.

Citește și : Atac ARMAT în Chicago – Cel puțin cinci persoane au fost rănite

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ploile torențiale fac ravagii în Nepal: cel puțin 11 oameni au murit

Cel puțin 11 persoane au decedat în Nepal în urma inundațiilor și alunecărilor de teren provocate de ploile torențiale care au durat zile întregi,...

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA)

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA) Între 462.000 și 728.000 de soldați ruși...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

VIDEO – Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona

Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona Cu o maree umană în alb şi roşu, oraşul Pamplona, din Nordul Spaniei, a deschis sâmbătă cele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.