Armata sud-coreeană a fost pusă pe jar de un stol de păsări

Publicat:

Un obiect neidentificat a fost detectat deasupra Zonei Demilitarizate (DMZ) dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud, dar s-a dovedit a fi un stol de păsări, a declarat luni un purtător de cuvânt al Statului Major General de la Seul, relatează DPA, potrivit agerpres.

Anterior în cursul zilei de luni, armata sud-coreeană transmisese că “ia măsuri după ce radarul militar a detectat un obiect neidentificat pe cer deasupra Zonei Demilitarizate”.


Citește și: Întâlnirea dintre Kim și Trump a fost ‘istorică’ şi ‘extraordinară’

Ca reacţie, au fost desfăşurate mai multe avioane, a precizat Statul Major General într-un comunicat.

Obiectul fusese reperat la o altitudine de 4.500 de metri, în interiorul zonei cu interdicţie de zbor între cele două Corei, stabilită de-a lungul frontierei ca parte a unui acord convenit anul trecut, a relatat agenţia sud-coreeană de presă Yonhap.

Vezi și: Avion PRĂBUȘIT în Texas: 10 oameni și-au pierdut viața! – FOTO/VIDEO

Informaţia vine la o zi după ce Donald Trump s-a întâlnit şi a dat mâna cu Kim Jong-un la DMZ, devenind primul preşedinte american care calcă pe teritoriul Coreii de Nord.

Vizita lui Trump a venit pe fondul speranţelor că negocierile blocate privind programele de arme nucleare ale Coreii de Nord şi sancţiunile ar putea fi relansate prin autoproclamata ‘mare prietenie’ dintre cei doi lideri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Paradisul plin de plastic. Marea Mediterană este poluată masiv cu microplastice

Paradisul plin de plastic. Marea Mediterană este poluată masiv cu microplastice Marea Mediterană este mare supă toxică. Un raport din iulie 2024 al World Wide Fund...

Pentru că a îndrăznit să critice Israelul, Bella Hadid a fost dată afară de Adidas

Pentru că a îndrăznit să critice Israelul, Bella Hadid a fost dată afară de Adidas Adidas a eliminat imagini cu modelul Bella Hadid cu origini...

VIDEO – Carlos Alcaraz şi-a tatuat Turnul Eiffel pe glezna stângă

VIDEO - Carlos Alcaraz şi-a tatuat Turnul Eiffel pe glezna stângă Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz va participa la Jocurile Olimpice de la Paris...

Neymar îi urează bun venit bebelușului nr. 3 la mai puțin de 9 luni după despărțirea de Biancardi

Neymar îi urează bun venit bebelușului nr. 3 la mai puțin de 9 luni după despărțirea de Biancardi Neymar și-a salutat în privat cel de-al...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.