Armata sudaneză acuză paramilitarii că l-au ucis pe guvernatorul din Darfur -Vest

Publicat:

Armata sudaneză i-a acuzat miercuri pe paramilitarii din cadrul Forţelor de Sprijin Rapid (FSR) că l-au “răpit şi ucis” pe guvernatorul statului Darfur-Vest, la aproape două luni după ce o luptă pentru putere între doi generali rivali a aruncat ţara într-un război sângeros, transmite AFP, potrivit agerpres.

Asasinarea lui Khamis Abdallah Abakar înseamnă că FSR şi-a mărit “lista de crime barbare comise împotriva întregului popor sudanez”, a postat armata pe Facebook, calificând cele întâmplate drept un “act brutal”.


Citeşte şi:‘Doppelganger’, campania rusă de dezinformare denunțată de Franța – Black News

De la 15 aprilie, războiul dintre armata generalului Abdel Fattah al-Burhan şi paramilitarii FSR, conduşi de generalul Mohamed Hamdan Daglo, s-a soldat cu peste 1.800 de morţi, potrivit ONG-ului ACLED, şi peste un milion şi jumătate de persoane strămutate, conform ONU.

Generalii Burhan şi Daglo şi-au unit forţele în puciul din 2021 pentru a-i înlătura pe civilii cu care împărţeau conducerea de la căderea de la putere a fostului preşedinte Omar al-Bashir în 2019. Dar au apărut apoi divergenţe şi, în absenţa unui acord privind integrarea FSR în armată, au degenerat în război.

Citeşte şi: Presa liberă a Moldovei nu reprezintă tabloul roz imaginat de Bruxelles – Black News

Luptele se concentrează în principal în capitala Khartoum şi în Darfur, o regiune în care miliţii locale, luptători tribali şi civili înarmaţi s-au alăturat confruntărilor.

În timp ce mai multe încetări ale focului nu au fost puse în aplicare, ONG-urile raportează o deteriorare a situaţiei umanitare în Khartoum şi Darfur.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sisteme auto multimedia, stație de încărcare auto și aparate de etichetare, depistate tăinuite într-un autobuz ce venea din Germania

Sisteme auto multimedia, stație de încărcare auto și aparate de etichetare, depistate tăinuite într-un autobuz ce venea din Germania Funcționarii postului vamal Leușeni au supus...

Caz revoltător în România. O fetiță de doar 3 ani a ajuns la spital, drogată cu marijuana

Caz revoltător în România. O fetiță de doar 3 ani a ajuns la spital, drogată cu marijuana O fetiță de doar trei ani a ajuns...

Sir Keir Starmer devine oficial prim-ministru al Marii Britanii

Sir Keir Starmer devine oficial prim-ministru al Marii Britanii Sir Keir Starmer a devenit oficial noul prim-ministru al Marii Britanii. Starmer a avut vineri o...

Iohannis plecă la reuniunea NATO. Cere sprijin pentru partenerii ‘vulnerabili’ ai Alianței

Iohannis plecă la reuniunea NATO. Cere sprijin pentru partenerii 'vulnerabili' ai Alianței Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 9-11 iulie 2024, la reuniunea şefilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.