Armata ucraineană a revendicat recucerirea unei localităţi din sudul ţării

Armata ucraineană a revendicat duminică recucerirea unei localităţi din sudul ţării, într-un prim succes teritorial anunţat în cadrul asaltului împotriva poziţiilor ruse din această parte a frontului, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut că au loc “acţiuni de contraofensivă”, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres

“Glorioşii soldaţi din brigada a 68-a (…) au eliberat localitatea Blahodatne”, au indicat pe Facebook forţele terestre ale armatei ucrainene, împreună cu un video care arată soldaţi alături de un drapel ucrainean, într-o clădire distrusă.

Citește și : Macron cere Iranului ‘să pună capăt imediat sprijinului’ pentru Rusia în războiul din Ucraina

Satul respectiv, care avea până în 1000 de locuitori înainte de război, este situat la limita regiunilor Doneţk şi Zaporojie, din sud-estul Ucrainei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al militarilor care au luat parte la operaţiune, ucrainenii au capturat doi soldaţi ruşi şi combatanţi separatişti proruşi.

Este primul succes teritorial anunţat de câteva luni de Kiev, pe lângă cele câteva sute de metri redobândite recent la periferia Bahmutului, în est, pe care Moscova a anunţat că l-a cucerit în mai.

Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă într-o conferinţă de presă “acţiuni de contraofensivă” ale armatei sale pe front, refuzând să menţioneze dacă este vorba despre marele atac pregătit de luni de zile de statul major de la Kiev.

Citește și : 14 morţi în incendii de pădure în nord-estul Kazahstanului

Tags: armataBlahodatnecontraofensivăDoneţkVolodimir ZelenskiZaporojie
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina