Armata ucraineană: Forțele ruse au făcut progrese minore în apropierea orașului Izium, dar sunt sub presiune în jurul Harkovului

Publicat:

Forțele ruse au făcut progrese minore în apropierea orașului Izium, potrivit armatei ucrainene, dar sunt în defensivă în apropiere de Harkov, în timp ce continuă contraatacul ucrainean, anunță CNN , informează mediafax.

Statul Major General al forțelor armate ucrainene a declarat duminică că rușii au capturat periferia nordică a satului Shandryholove, în timp ce încearcă să avanseze spre sud din zona Izium în regiunea Donețk.


Citește și : Aproximativ 1,16 milioane de persoane au fost duse în Rusia din Ucraina (Moscova)

Inamicul și-a concentrat principalele eforturi pe “pregătirile pentru continuarea ofensivei” în zonă.

De-a lungul altor linii de front au existat puține schimbări, a precizat Statul Major General, rușii folosind artileria împotriva apărării ucrainene.

În zona Harkov, Statul Major General a declarat că rușii se concentrau pe “împiedicarea avansării în continuare a trupelor noastre spre frontiera de stat a Ucrainei la nord și nord-est de Harkov”.

În acest scop, ei bombardau satele recent recucerite de forțele ucrainene – cum ar fi Prudyanka și Slatine – și încercau să își consolideze pozițiile defensive.

În sud-vestul Ucrainei, forțele armate au declarat că “situația rămâne tensionată”.

Citește și : O bombă a lovit un buncăr cu 90 de persoane dintr-un sat din estul Ucrainei; 6 morţi în Prîvillea

Ele au afirmat că “formațiunile armate” din zona pro-rusă Transnistria din Moldova, precum și trupele rusești de acolo, sunt în deplină pregătire de luptă. Transnistria, un teritoriu separatist din cadrul Republicii Moldova, găzduiește trupe rusești de zeci de ani.

Statul Major General a confirmat confruntări pe Insula Șerpilor, o mică insulă în largul coastelor românești și ucrainene. Acesta a precizat că, în cursul zilei de sâmbătă, un elicopter rusesc Mi-28H, precum și o serie de drone au fost distruse de rachete antiaeriene. Comandamentul Operațional (Sud) al armatei a publicat ulterior o înregistrare video cu dronă care pretinde că arată distrugerea unui elicopter rusesc de pe Insula Șerpilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Zelenski îşi va prezenta ‘planul de victorie’ la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie

Zelenski îşi va prezenta 'planul de victorie' la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie Ucraina îşi va prezenta "planul de victorie" la o reuniune...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.